Ministrul Educaţiei: ‘Deschiderea școlilor va fi decisă la sfârșitul lui ianuarie’

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că o decizie privind deschiderea unităţilor de învăţământ va fi luată la finalul lunii ianuarie, urmând să se ţină cont de evoluţia epidemiologică, de evoluţia campaniei de vaccinare, dar şi de ce au decis alte state aflate în situaţia României.

Sorin Cîmpeanu a afirmat, luni, la Antena 3, că în această săptămână va avea consultări cu reprezentanţii sindicatelor, ai elevilor şi ai studenţilor, potrivit news.ro.

“Pe parcursul acestei săptămâni voi continua consultările cu cei din sistemul de educaţie, am planificat deja întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor, Consiliului Naţional al Elevilor, asociaţiilor studenţeşti. Pe parcursul săptămânii viitoare voi avea consultări împreună cu cei implicaţi în campania de vaccinare şi cu ministrul Sănătăţii şi cu personalul din Ministerul Sănătăţii.

Citeste și:  Prețul ridicat al mielului pune presiune pe tradiția mesei pascale

După această perioadă, decizia va fi luată oricum în cea de-a doua jumătate a lunii ianuarie, foarte probabil în ultima decadă a lunii ianuarie”, a afirmat ministrul Educaţiei. El a menţionat că în luarea unei decizii se va ţine cont de evoluţia epidemiologică şi de cea a campaniei de vaccinare.

“Voi ţine cont de orice scenariu care va rezulta în urma analizei pe care o vom face începând cu jumătatea lunii ianuarie.(…) Parametri principali sunt evoluţia epidemiologică şi evoluţia campaniei de vaccinare. În egală măsură, o să vedem şi care sunt deciziile altor state aflate într-o situaţie similară sau asemănătoare cu cea a României din perspectiva educaţiei.

Aş vrea să să spun că am cerut o altă raportare încă din ultimele zile ale anului trecut către inspectoratele şcolare cu privire la estimările pe care le are fiecare unitate de învăţământ despre elevii aflaţi în risc de neîncheiere a mediilor pe semestrul întâi, risc cauzat de dificultăţile întâmpinate pe parcursul procesului de predare online.

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

Termenul este 11 ianuarie. În acest fel vom şti şi unde este nevoie să intervenim pentru susţinerea suplimentară a celor care au înregistrat dificultăţi în procesul de învăţare – predare online, este vorba de acţiuni remediale”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.