Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat că peste 15.000 de salariați au renunţat la grevă, de la 1 iunie

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, marţi, că, de la adoptarea ordonanţei care prevede majoriri salariale pentru angajaţii din învăţământ, peste 15.000 de salariaţi au renunţat la grevă.

”Putem anunţa că, în acest moment, de la momentul adoptării ordonanţei şi până astăzi, avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învăţământ care au renunţat la grevă, dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice. În acest moment, avem peste 1.000 de unităţi de învăţământ în care nicio persoană nu face grevă”, a afirmat Deca.

Deca a precizat că sunt judeţe unde procentul celor aflaţi în grevă este foarte mic, dar şi judeţe unde 80% dintre salariaţi protestează în continuare.

Citeste și:  Sinteza rezultatelor înregistrate la simularea examenului național de bacalaureat 2024: Peste 60% dintre elevi au obținut note de promovare

”De exemplu, avem judeţe care au în jur de 25% participare din total personal – mă refer aici la Prahova şi avem şi judeţe în care încă participarea este destul de mare, de exemplu Hunedoara, unde este undeva la 80%”, a mai declarat ministrul.

Întrebată câte cadre didactice mai sunt în grevă, ministrul Educaţiei a arătat că, la data de 6 iunie, centralizarea de dimineaţă, până în ora 10.00, arăta că ”avem un procent total personal participant la grevă de 52,8%, 52,9% iar procentul de cadre didactice din aceştia, participante, 59,4%- Situaţia faţă de 31 mai, procent total personal participant de grevă pe 31 mai era de 58%, iar procendul de cadre didactice participante la grevă 64%, înainte de ziua de 1 iunie când a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă”.

Ministrul a precizat că se va mai discuta cu sindicatele în cursul zilei de miercuri, în contextul negocierii contractului colectiv de muncă pe sectorul educaţiei. Totodată, ministrul Educaţiei a anunţat că în cursul zilei de vineri s-ar putea lua o decizie cu privire la examenele naţionale.

Citeste și:  Sinteza rezultatelor înregistrate la simularea examenului național de bacalaureat 2024: Peste 60% dintre elevi au obținut note de promovare

”Dacă ajungem la concluzia că nu există suficientă resursă umană pentru a organiza aceste examene vom anunţa care sunt măsurile pe care ministerul le ia în calcul. Avem deja nişte scenarii, dar nu aş dori să speculez. Dorinţa noastră, a tuturor, şi rugămintea noastră ar fi să putem să ţinem probele la datele anunţate pentru ca toţi elevii să poată să meargă mai departe pe parcursul pe care şi l-au ales”, a mai declarat Ligia Deca.

Sursa foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.