Ministrul Educaţiei va prezenta astăzi proiectele legilor educaţiei

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că astăzi va susţine o conferinţă de presă în care va prezenta proiectele legilor educaţiei, precum şi calendarul adoptării acestora.

Ministrul a fost intens criticat, atât de către politicienii social-democraţi, dar şi de sindicate şi de asociaţiile de părinţi, pentru lipsa de transparenţă în legătiură cu aceste legi, dar şi pentru lipsa unor consultări pe tema lor, potrivit news.ro.

Anunţul referitor la legile educaţiei vine în urma acordului la care s-a ajuns în coaliţie pe acest subiect.

Conform deciziei iniţiale din coaliţie, legile ar fi urmat să fie aprobate până la 15 martie.

Ministerul vrea să pună stop claselor cu peste 30 de copii, vizelor de flotant și modei transferului elevilor la cele mai bune școli și prevede, în proiect, ca orele să se desfășoare în cel mult două schimburi, iar numărul elevilor într-o clasă să nu mai depășească 22 la ciclul primar și 26 la gimnaziu.

Citeste și:  Adaptarea ofertei educaționale și de formare cu cererea de pe piața muncii, facilitată prin platforma ReCONECT

Se introduce portofoliul educațional al elevului. Fiecare copil va avea, încă de la grădiniță, un fel de CV cu note și rezultate la diferite activități extrașcolare. Diriginților și consilierilor școlari le va fi mai simplu să îi orienteze pe copii către liceul care li se potrivește. De aceea, în noul proiect al Legilor Educației parcursul școlar al elevilor de clasa a 5-a și a 9-a va fi evaluat periodic prin teste online. De altfel, din 2028, admiterea elevilor în clasa a 5-a la colegiile naționale se va face în baza portofoliului obligatoriu, scrie digi24.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.