Ministrul Muncii: ‘Pensiile din luna ianuarie vor fi plătite la timp’

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că pensiile din luna ianuarie vor fi plătite la timp. Turcan susține că luni au fost întocmite ordinele de plată către Poșta Română și au fost virate sumele pentru pensiile ce urmează a fi plătite la domiciliu.

Ministrul Muncii a scris un mesaj pe Facebook și a anunțat că luni a verificat modul în care este respectat calendarul de plată a pensiilor la domiciliu așa cum a fost stabilit cu instituțiile implicate. Pe parcursul zilei au fost îndeplinite mai multe proceduri care vor permite plata pensiilor.

„Casele Județene de Pensii au solicitat astăzi la prima oră Agenției Naționale de Administrare Fiscală transmiterea în regim de urgență către trezorerii a dispozițiilor bugetare reprezentând plățile de pensii pentru ianuarie 2021. Ulterior, au fost întocmite ordinele de plată către Poșta Română și au fost virate sumele pentru pensiile ce urmează a fi plătite la domiciliu în ianuarie 2021. Toate aceste proceduri vor permite Companiei Naționale Poșta Română să înceapă imediat achitarea pensiilor la domiciliu”, a scris, pe Facebook, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Citeste și:  Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă

Conform procedurilor, pentru pensionarii care au optat să își primească drepturile bănești acasă, plata se face între datele de 1 și 15 ale fiecărei luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.