Modificări de traseu pentru autobuzele RAT 710 și 711, joi

Joi, 21 mai, circulația autobuzelor RATBV de pe liniile metropolitane 710 (Brașov – Săcele) și 711 (Brașov – Săcele/Gârcini) va fi deviată timp de circa 90 de minute deoarece în Piața Libertății din Săcele se va desfășura un ceremonial dedicat ”Zilei Eroilor”.

Astfel, în întervalul orar 12.45 – 14.15, circulația rutieră pe Bulevardul Brașovului, pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Gheorghe Doja și Ady Endre, va fi suspendată, motiv pentru care autobuzele ce deservesc traseele 710 și 711 vor circula în zona centrală a orașului Săcele, în ambele sensuri, pe următorul traseu deviat: Bulevardul Brașovului – Strada Gheorghe Doja – Strada Ady Endre – Bulevardul Gheorghe Moroianu. Modificarea survine la solicitarea Primăriei Municipiului Săcele.

Citeste și:  În România au loc peste 10 accidente grave pe zi. A început Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere

În aceste condiții stația ”Cernatu” de pe ambele sensuri de deplasare nu va mai fi deservită în intervalul orar menționat, însă graficele de circulație nu vor înregistra decât foarte mici abateri. Ne cerem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că imediat după finalizarea ceremonialului vom relua circulația pe traseele obișnuite. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.