MS, somat de Primăria Brașov să asigure salariile medicilor

Viceprimarul municipiului Braşov Mihai Costel (PMP) solicită Ministerului Sănătăţii (MS) să asigure fonduri pentru plata salariilor cadrelor medicale din unităţile şcolare, arătând că 18 dintre cele 79 de unităţi de învăţământ de pe raza oraşului nu sunt acoperite cu personal medical.

El afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că, pentru anul în curs, a solicitat 9 milioane de lei pentru plata acestor salarii, din această sumă MS asigurând 6,5 milioane, bani suficienţi pentru plata salariilor până în luna noiembrie.

Conform viceprimarului braşovean, comparativ cu organigrama aprobată în anul 2009, când municipalitatea a preluat în atribuţii cabinetele medicale din unităţile de învăţământ şi care prevedea 98 de posturi, în prezent sunt 76 de posturi, cel mai mare deficit fiind înregistrat la asistenţii medicali. Totodată, Mihai Costel a subliniat că municipalitatea are nevoie de bani pentru plata personalului din cele trei noi cabinete stomatologice, investiţia municipalităţii în realizarea acestora fiind de aproximativ 180.000 de lei.

Citeste și:  Ministerul Afacerilor Externe marchează aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

‘Avem un deficit de asistenţi medicali în unităţile de învăţământ şi ar trebui găsită o soluţie pentru a avea medici în noile cabinete stomatologice pe care le-am realizat anul acesta. (…) Obligativitatea noastră este a asigura funcţionarea acestor cabinete pe ceea ce înseamnă cheltuieli de materiale, dotări. (…) Avem şase cabinete stomatologice funcţionale în municipiu – unul pentru studenţi şi cinci pentru unităţile şcolare. Problema este că ne aflăm în acest moment pe o subfinanţare, deşi am solicitat în nenumărate rânduri bani de la Ministerul Sănătăţii pentru a bugeta aceste activităţi salariale.

La începutul anului am propus o organigramă şi am cerut bani pentru toate posturile, astfel încât să fie funcţionale în toate unităţile de învăţământ, însă ne-am lovit de refuzul celor de la Ministerul Sănătăţii, invocând lipsa fondurilor, cu toate că sunt în ţară UAT-uri care au o finanţare completă din parte a MS, vezi Bacău sau Cluj-Napoca’, a spus viceprimarul braşovean. Acesta a menţionat că, prin parlamentari, PMP va face o interpelare la adresa ministrului Sănătăţii. ‘Să vedem care sunt criteriile pe baza cărora unele UAT-uri sunt finanţate şi altele nu’, a adăugat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.