Noua țintă a Guvernului: Lăsarea românilor fără apărare în instanță

UNBR atrage atenţia că proiectul de rectificare bugetară nu alocă fondurile necesare onorării plăţii serviciilor de asistenţă judiciară.

Această situaţie reprezintă o „încălcare gravă a valorilor statului de drept, a drepturilor cetăţeanului la apărare”, scrie Agerpres.

Scrisoare deschisă – Uniunea Naţională a Barourilor din România
Către:

Doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, Prim-ministrul României

Domnul Toni Greblă, Secretarul general al Guvernului

Domnu Eugen-Orlando Teodorovici, Ministrul finanţelor publice

Cu privire la rectificarea bugetară 2019. Alocarea fondurilor pentru asistenţă judiciară în materie penală şi civilă.

Uniunea Naţională a Barourilor din România a luat act de publicarea pentru dezbatere publică, pe pagina oficială a Ministerului Finanţelor Publice, la data de 6 august 2019, a Proiectului de Ordonanţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019. 

Aşa cum am arătat şi în adresa publică nr. 283-AUT-25.07.2019, o problemă majoră a funcţionării justiţiei în România este lipsa resurselor financiare care ar trebui alocate apărării, conform Protocolului din 14.02.2019 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă judiciară şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă judiciară privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală (încheiat între Uniunea Naţională a Barourilor din România, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public).

Citeste și:  Tradiții Pascale la Reduta: Expoziție de ouă încondeiate și icoane pe sticlă și atelier cu meșter popular, mâine, 24 aprilie

Din păcate, observăm că proiectul de rectificare bugetară, astfel cum a fost supus dezbaterii publice, nu alocă fondurile necesare onorării obligaţiilor de plată privind serviciile din asistenţa judiciară, aflate deja într-o semnificativă întârziere. 

Această situaţie reprezintă o încălcare gravă a valorilor statului de drept, a drepturilor cetăţeanului la apărare, la acces la justiţie şi la un proces echitabil.

Reamintim că modul în care asistenţa judiciară şi cheltuielile de judecată influenţează accesul la justiţie reprezintă componente esenţiale pentru realizarea tabloului de bord al justiţiei europene. Conform criteriilor tabloului de bord al justiţiei europene, accesibilitatea din punct de vedere financiar şi accesul uşor la justiţie sunt unii dintre parametrii esenţiali ai unui sistem de justiţie eficace.

În cazul României, lipsa resurselor pentru asistenţa judiciară conduce la disfuncţii majore ale statului de drept, la blocaje sistemice ale justiţiei şi nu în ultimul la încărcarea bugetului de stat cu penalităţile şi dobânzile aferente neplăţii la timp a onorariilor cuvenite avocaţilor din oficiu.

De aceea, vă adresăm solicitarea rectificării bugetului de stat pe 2019, astfel încât să fie asigurate drepturile fundamentale la apărare, la acces la justiţie şi la un proces echitabil, potrivit Protocolului tripartit din 14.02.2019 (încheiat între Uniunea Naţională a Barourilor din România, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public). 

Citeste și:  Primăria va construi o nouă grădiniță prietenoasă cu mediul în cartierul Tractorul

Reamintim că inclusiv Ministerul Public şi Ministerul Justiţiei au formulat cereri în acest sens. Aceste cereri corespund nevoilor reale şi absolut indispensabile funcţionarii serviciului public al justiţiei. 

Dorim, de asemenea să reamintim adresa din 24 iulie 2019, transmisă de preşedintele Consiliului Barourilor Europene (CCBE), Dl. Jose de Freitas (anexată prezentei comunicări), către autorităţile române, referitoare la problema asigurării resurselor bugetare necesare asistenţei judiciare, în care îşi manifestă îngrijorarea că alocarea bugetară planificată pentru anul 2019 prevăzută de Ministerul Finanţelor din România pentru categoria serviciilor juridice a fost redusă comparativ cu cea din 2018. 

Sunt relevante Recomandările CCBE privind asistenţa judiciară din oficiu adoptate în martie 2018, în special în ceea ce priveşte asigurarea resurselor bugetare pentru asistenţa judiciară din oficiu:

– IV.1. Asistenţa judiciară din oficiu este un instrument fundamental pentru asigurarea accesului la justiţie şi ar trebui să fie garantată de către stat prin alocarea unor fonduri suficiente pentru a se asigura că nicio persoană îndreptăţită să beneficieze de asistenţă judiciară din oficiu nu va rămâne fără ea.

– IV.2. În procesul de pregătire a bugetului pentru asistenţă judiciară din oficiu, fiecare stat ar trebui să ia în considerare indicatori relevanţi, cum ar fi bugetul pentru asistenţa judiciară din oficiu şi numărul de cazuri din anul precedent, împreună cu o estimare a numărului de cazuri care se anticipează.

Citeste și:  Marșul bicicliștilor revine pe străzile Brașovului!

– IV.3. Fiecare stat ar trebui să se asigure că (furnizorii de asistenţă judiciară din oficiu), asociaţiile de barouri, consiliile de asistenţă judiciară din oficiu sau alte entităţi care furnizează asistenţă judiciară din oficiu sunt consultate în mod corespunzător în procesul de pregătire a bugetului destinat asistenţei judiciare din oficiu.

– IV.4. Statele ar trebui să se asigure că o linie bugetară suplimentară este prevăzută în cazul în care bugetul obişnuit este epuizat înainte de finalul perioadei bugetare, pentru a evita întârzierile în achitarea onorariilor avocaţilor.

– IV.5. Statele trebuie să pună la dispoziţia publicului toate informaţiile privind fondurile alocate asistenţei judiciare din oficiu şi utilizarea acestora.

– IV.6. Asistenţa judiciară din oficiu este un drept fundamental pentru asigurarea accesului la justiţie pentru toţi. Prin urmare, statele membre trebuie să ia măsurile adecvate pentru a asigura finanţarea permanentă a asistenţei judiciare din oficiu.

Avem speranţa că în ciuda presiunilor financiare, veţi acorda prioritate finanţării deblocării accesului la justiţie, dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil

Av. dr. Traian-Cornel BRICIU

Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.