Nudismul a explodat în Marea Britanie

Una dintre cele mai neașteptate consecințe ale pandemiei a fost ascensiunea nudismului – stilul de viață în care oamenii renunță la haine este mai popular acum decât a fost în ultimii 100 de ani în Marea Britanie, relatează The Guardian, citat de Digi24.

Pandemia l-a lăsat pe Nick Mayhew-Smith, un scriitor de ghiduri de călătorie în vârstă de 53 de ani, copleșit de muncă și de copiii care au rămas acasă din cauza închiderii școlilor. O plimbare printr-o pădure liniștită părea soluția perfectă pentru a se elibera atât de grijile de zi cu zi, cât și de haine.

„Dacă stai într-un loc retras, complet dezbrăcat și nemișcat, animalele sălbatice încep să se obișnuiască cu tine”, a explicat Smith, care a adoptat stilul nudist acum trei decenii. „Păsările țopăie mai aproape, veverițele și bursucii apar: ești parte din natură. Este o experiență magică care devine foarte utilă în vremuri stresante”.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

Smith este doar unul dintre cei 1,3 milioane de britanici care și-au afirmat apetența pentru practicarea nudismului în public. În acest moment, sunt cam tot atâți fani ai nudismului în Marea Britanie cât sunt membrii ai Bisericii Anglicane, potrivit The Guardian.

În timpul primei perioade de carantină, în 2020, nudismul britanic a cunoscut cea mai rapidă creștere în ceea ce privește numărul de membrii noi de când mișcarea a fost fondată în 1964. Cuvintele „plajă nud” au fost căutate pe Google de aproape 4 ori mai mult în timpul caniculei din primăvara anului 2020.

Acum, există grupuri virtuale de yoga nud, cluburi literare nud și activități precum „buff baking” (grup de persoane care gătesc dezbrăcate). Vara aceasta, pe măsură ce mercurul din termometre creștea, afacerile din Marea Britanie, de la piscine publice la localuri cu grădină, au realizat că este benefic din punct de vedere financiar să le satisfacă cerințele celor care practică nudismul.

Citeste și:  Românii din Spania trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă și nu-și pierd încrederea în țara natală

Mai multe despre acest subiect, aici.

Foto: Profimedia Images

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.