Opt locuri suplimentare la studiile de licenţă organizate de către Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov

Guvernul a aprobat, ieri, prin hotărâre, cifrele de şcolarizare alocate pentru învăţământul superior militar în anul universitar 2023-2024, prin suplimentarea cu 107 a numărului de locuri la programele de studii de licenţă în reţeaua Ministerului Apărării Naţionale, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Executivului, dintre acestea, 60 de locuri vor fi la Academia Tehnică Militară „Ferdinand 1”, 34 de locuri la Universitatea Naţională de Apărare Carol P, opt locuri la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” şi cinci locuri la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.

„Alocarea celor 107 locuri suplimentare la programele de studii universitare de licenţă organizate de către instituţiile militare de învăţământ superior din reţeaua MApN va conduce la diminuarea deficitului de încadrare cu ofiţeri din structura de forţe a Armatei României. Propunerea privind suplimentarea cifrelor de şcolarizare este fundamentată de necesitatea dezvoltării şi adaptării Armatei României la complexitatea dinamicii mediului de securitate global şi regional, prin alocarea eficientă şi maximizarea utilizării resursei umane, inclusiv încadrarea corespunzătoare a structurilor militare cu personal calificat, în vederea asigurării nivelului de reacţie necesar îndeplinirii misiunilor”, se arată în comunicat.

Citeste și:  Noutate pe piața muncii: persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au și angajații

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.