Ora de iarnă 2021: Când se schimbă ora în România?

În acest an, trecerea la ora de iarnă se face între 28 și 29 octombrie, când ceasurile se vor da cu o oră înapoi, ora 04:00 devenind ora 03:00.

Conform unei propuneri a Comitetului de Turism şi Transporturi al Uniunii Europene, schimbarea sezonieră a orei ar putea înceta iar fiecare stat membru UE va trebui să aleagă dacă rămâne la ora de vară sau la cea de iarnă. Comisia Europeană va analiza fiecare decizie. Anul acesta ar putea fi ultimul în care România mai poate trece la ora de iarnă.

Trebuie menționat că în vara anului 2018, Comisia Europeană a organizat o consultare publică pe această temă și a primit 4,6 milione de răspunsuri. Mai precis, 84% au răspuns în favoarea renunțării la modificarea semestrială a orei iar 16% au răspuns în favoarea păstrării sistemului de schimbare sezonieră a orei.

Citeste și:  România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite

Directiva din prezent în ceea ce privește orele de vară obligă ţările UE să treacă la ora de vară în ultima duminică din martie şi să revină la ora standard în ultima duminică din octombrie.

La nivel mondial, există mai multe țări care nu folosesc ora de iarnă. Medicii susțin că schimbarea orei ne poate afecta serios organismul. Copiii și vârstnici resimt cel mai puternic această schimbare. Adaptarea completă a organismului la noul program se va întâmpla în aproximativ două săptămâni, așa că nu pune presiune pe tine și înncearcă sa i mai multă răbdare. Pentru a trece mai ușor la noul ritm, este bine să reduci consumul de stimulente, cum ar fi cafeaua, ceaiul negru și orice alte energizante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.