Ora Pământului 2024: Brașovul marchează acest eveniment prin stingerea iluminatului public din centrul istoric

Municipiul Brașov se alătură, pentru al șaisprezecelea an, miilor de orașe din întreaga lume care vor participa la Earth Hour (Ora Pământului) – cel mai mare eveniment internațional care atrage atenția asupra schimbărilor climatice, prin oprirea luminilor timp de o oră.

Anul acesta, organizatorii aduc un suflu nou ,,Orei Pământului” („Give an Hour for Earth“), le cer participanților să stingă lumina pentru o oră și să petreacă cele 60 de minute prin a face ceva – orice – pozitiv pentru planetă.

Primarul Allen Coliban a luat decizia ca, în acest an, iluminatul public să fie oprit în tot centrul istoric al orașului (vechea cetate). Astfel, în data de 23.03.2024, în intervalul orar 20:30 – 21:30, iluminatul public va fi oprit cel puțin pe următoarele străzi: Mureșenilor, G. Barițiu, Șirul Ludwig van Beethoven, Aleea Tiberiu Brediceanu, str. Prundului, Ghe. Baiulescu, Castelului, Peneș Curcanul, Cerbului, G. Coșbuc, Sforii, Poarta Șchei, Paul Richter, Hans Benkner, Stephan Ludwig Roth, Grigoraș Dinicu, Apollonia Hirscher, Alecu Russo, Johann Gott, Diaconu Coresi, Nicolae Bălcescu, Michael Weiss, Politehnicii, Postăvarului, Republicii, Mihail Sadoveanu, Sf. Ioan. De asemenea, luminile vor fi stinse în Piața Sfatului, în curtea Bisericii Negre, în Piața Enescu și în piațeta de pe str. Sf. Ioan.

„Sâmbătă, fiecare dintre noi se poate alătura celei mai importante ore pentru Pământ, Earth Hour, petrecând 60 de minute făcând ceva – orice – pozitiv pentru planeta noastră. Este momentul în care milioane de oameni din întreaga lume vor trage, împreună, un semnal de alarmă asupra viitorului planetei noastre. Vă invit și pe voi, brașovenii, să fiți parte din această schimbare. Ca în fiecare an, municipalitatea se alătură inițiativei WWF și va stinge luminile din tot centrul istoric, ca parte a demersului nostru de a face din Brașov un oraș neutru din punct de vedere climatic. Această oră poate fi, pentru noi toți, începutul schimbării modului cum privim planeta noastră și viitorul ei, pentru că micile acțiuni, făcute împreună, pot avea rezultate mari”, a declarat primarul Allen Coliban.

Pentru a sublinia și mai mult modul cum comportamentul fiecăruia dintre noi influențează viitorul planetei, în ultimele 15 minute ale Orei Pământului (21:15-21:30), literele de pe Tâmpa se vor aprinde și vor pulsa asemenea bătăilor inimii.

Citeste și:  Caravana Shakespeare sosește la Brașov și aduce, în premieră, „Operele complete ale lui Shakespeare”

Earth Hour este un eveniment organizat de WWF (World Wide Fund for Nature), organizația care l-a inițiat și sprijinit încă din 2007.

În România, Earth Hour se sărbătorește din anul 2009. La prima ediție Earth Hour au participat 9 orașe, printre care și Brașovul. Ulterior, tot mai multe s-au adăugat acestei inițiative.

În Brașov, anul acesta, evenimentul este organizat în parteneriat cu Agenția pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului.

Încă de la început, Ora Pământului a fost cunoscută pentru momentul „luminilor stinse”, cu oameni din întreaga lume care își sting luminile pentru a arăta sprijin simbolic pentru planetă și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de mediu care o afectează.

Citeste și:  Creșa Brașov promovează educația pentru mediu prin "Săptămâna Verde"

Următorii 7 ani sunt cruciali pentru viitorul nostru – trebuie să rămânem sub pragul climatic de 1,5°C pentru a evita deteriorarea ireversibilă a planetei noastre și trebuie să inversăm pierderea naturii până în 2030, încheind deceniul cu mai multă natură decât am început, nu mai puțin. Pentru ca acest lucru să se întâmple, indivizii, comunitățile, întreprinderile și guvernele trebuie să-și intensifice urgent eforturile de a proteja și restabili casa noastră comună.

Cu această ocazie, ABMEE te invită să îți spui punctul de vedere despre iluminatul public

Sâmbătă, 23 martie 2024, în intervalul 20:30-21:30, cu ocazia „Orei Pământului”, când luminile din Centrul Istoric se vor stinge pentru o oră, puteți experimenta, singur sau cu grupul dumneavoastră de prieteni, ce înseamnă un oraș fără electricitate pe străzi. Apoi, când luminile se aprind din nou, puteți să analizați cât de mulțumit sunteți de iluminatul stradal și arhitectural.

Opinia dumneavoastră contează și ne-ar ajuta foarte mult să ne trimiteți sugestii și fotografii din locurile unde ați dori să fie îmbunătățit iluminatul, completând acest formular.

Vă invităm ca în timpul plimbării să faceți fotografii zonelor care vă plac sau nu, din punctul de vedere al iluminatului. Postați aceste fotografii în rețeaua dvs. de social media (Facebook, Instagram, TikTok etc.), cu hashtag-ul #HUBINBrasov, alături de sugestiile dvs. pentru specialiștii în iluminat.

Citeste și:  Asociația Antiteatru prezintă piesa "Crocodil", astăzi, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Este important să aveți în vedere următoarele:

  • Ce aspecte ale iluminatului din spațiul public sunt importante pentru dvs.?
  • Ce probleme ale iluminatului din Centrul Istoric al Brașovului puteți identifica?
  • Ce zone din Centrul Istoric al Brașovului considerați că sunt active seara?
  • Ce zone din Centrul Istoric v-ați dori să devină mai active seara?
  • Care sunt zonele din Centrul Istoric al Brașovului pe care le percepeți ca sigure/ nesigure seara?
  • Ce tip de lumină considerați că este cea mai potrivită pentru Centrul Istoric: caldă/ neutră/ rece?
  • Ce monumente din Brașov considerați ca au un iluminat plăcut?
  • Ce monumente din Brașov v-ați dori să fie iluminate?
  • Ce schimbări legate de iluminat v-ați dori să vedeți în Centrul Istoric al Brașovului?

Participanții la această acțiune pot câștiga, prin tragere la sorți, un set cu materiale promoționale HUB-IN.

Scopul acestei inițiative este de a colecta idei, sugestii și opinii, dar și critici, preocupări și temeri cu privire la iluminatul din Centrul Istoric. Această acțiune se vrea a fi o activitate de conștientizare cu privire la iluminat, impactul acestuia asupra mediului și importanța iluminatului arhitectural pentru valorizarea patrimoniului cultural și natural din Brașov, face parte dintr-un proiect al Agenției pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului Brașov (ABMEE), proiectul HUB-IN, finanțat de Uniunea Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.