Ovidiu Mihai, „Julian Nagelsmann” de la Kids Tâmpa Brașov

Academia de Fotbal ACS Kids Tâmpa Brașov propune an de an jucători care au în față un viitor frumos, care au șansa de a face pasul către fotbalul mare. Dar asta nu este tot. Kids Tâmpa își propune să ofere și altceva lumii frumoase a fotbalului: antrenori de valoare, cu o viziune modernă și cu o dorință mare a reuși. Unul dintre numele despre care se va auzi în următorii ani este cel al lui Ovidiu Mihai. Un tânăr de doar 29 de ani, care reușește să îmbine pasiunea cu ambiția și dorința de a schimba mentalitatea celor implicați în fenomen. Antrenor al Kids Tâmpa U16 în Liga Elitelor, Ovidiu a crescut mult în cei 4 ani de când activează la gruparea „alb-albastră”, reușind să își pună amprenta, în ciuda unei vârste fragede pentru o meserie foarte dificilă.

„Nu este ușor. E un job pe care mi l-am dorit încă de când am încheiat cariera de fotbalist. E ceva ce vreau să fac în această viață, să antrenez și să am rezultate importante. Am început de jos, cu o muncă frumoasă la copii și juniori, iar această experiență sper să o pot folosi ca o bază solidă pentru o carieră de antrenor la seniori. Știu că nu va fi ușor, că este o lume în care e greu să pătrunzi, mai ales așa tânăr ca mine. Dar sunt suficiente exemple de oameni care au au o vârstă mai apropiată cu a mea și care au reușit să-și facă un nume. Iar aici îl amintesc pe Julian Nagelsmann, antrenorul lui Bayern Munchen”, a declarat Ovidiu Mihai.

Adept al fotbalului spaniol

Citeste și:  Bookisit ajunge la Brașov! Primul târg de carte second-hand pentru toată familia, pe 27 aprilie, la Centrul Cultural Apollonia 

Ovidiu a început fotbalul la FC Brașov, unde l-a avut printre antrenori pe Nicu Văduva, managerul executiv al „urșilor”, după care, la vârsta de 10 ani a plecat cu părinții în Spania, într-o suburbie a Madridului. A continuat fotbalul acolo, la un „satelit” al celor de la Atletico Madrid, Rayo Majadahonda (participantă în Segunda Division în sezonul trecut), echipă pentru care a debutat în Liga a 3-a spaniolă la doar 15 ani și 7 luni. În 2018 s-a întors în țară, moment în care și-a început cariera de antrenor la Kids Tâmpa Brașov. „Am învățat multe din experiența mea în fotbalul spaniol. Chiar dacă despre cariera mea ca și jucător pot spune că a fost una scurtă, fără să am realizări mari, am rămas cu o disciplină și cu o viziune a sportului rege pe care vreau să le aplic la toate echipele pe care le antrenez sau le voi antrena. Pot să spun că sunt adeptul filosofiei fotbalului spaniol, aceea de a face un pressing agresiv, pentru a recupera cât mai repede mingea și a controla jocul. Sunt fanul fotbalului combinativ, ceva ce vedeam anii trecuți la FC Barcelona. Acel celebru «tiki-taka». Sunt lucruri pe care le-am trăit pe viu și le-am învățat și pe care vreau să le aplic și la echipele mele”, a mai adăugat antrenorul brașovean.

La un pas de licența B

Ovidiu Mihai a terminat cursul pentru licența de antrenori B, urmând ca zilele viitoare să susțină și examenul pentru absolvire. „Am încheiat la finele anului trecut toate modulele cursului pentru licența B și în câteva zile am programat și examenul final. Apoi va trebui să antrenez un an cu licența B, după care mă voi putea înscrie la cursul pentru licența A. După ce voi lua și licența A mi-aș dori să fac pasul către o echipă de seniori, la un nivel cât mai sus”, a povestit Ovidiu.

Citeste și:  Începe un proiect de infrastructură care va deschide calea unei noi conectări rutiere între Braşov şi Sibiu! O alternativă la DN1

Cum am spus și mai sus, Ovidiu este antrenorul echipei U16 de la Kids Tâmpa. O formație care este angrenată în play-off-ul Ligii Elitelor și care a reușit calificarea în sferturile Cupei Elitelor U16. „Având în vedere faptul că nu am avut un lot foarte bogat din punct de vedere numeric, dar și că au lipsit 4 jucători de bază, eu spun că am reușit maximum ce se putea. Am ajuns în play-off și ne-am calificat în sferturile Cupei. Ne-au ajutat mult și copiii mai mici care au venit de la grupa U15, care au arătat că au valoare. Sigur, ne-am fi dorit mai mult, dar având în vedere că am avut copii ce au evoluat și la categoria noastră de vârstă, dar și la alte categorii superioare, a fost o jumătate de sezon bună. Acum ne vom concentra pe o pregătire de iarnă foarte bună, care să ne ajute să acumulăm cât mai multe puncte în play-off și să ne apropiem cât mai mult de primele locuri. În ceea ce privește Cupa, vrem să trecem de sferturi și să atingem cel puțin performanța de anul trecut, adică semifinalele. Totodată, ne dorim să avem copii care să urce și să joace și mai sus la categorii superioare, poate și la echipa de Liga a 3-a”, a mai precizat tehnicianul „urșilor”.

Citeste și:  CellEAST - Primul Concurs Internațional din România dedicat exclusiv Violoncelului. Premii în valoare de 11.000 euro

Câteva lucruri despre Ovidiu Mihai:

  • a jucat în cariera de fotbalist pe toate posturile, cu excepția celui de portar – „Am fost mai întâi fundaș, apoi atacant, după care am trecut mijlocaș. Doar portar nu am fost, deși nu am fost departe în câteva rânduri”
  • este fan al celor de la Atletico Madrid – „Țin cu Atletico, normal, doar am jucat pentru o echipă-satelit a lor. Dar nu sunt fan al stilului de joc al lui Diego Simeone. Mie îmi place mai mult acel tiki-taka al Barcelonei”
  • fotbalistul preferat: Yaya Toure –„Un jucător bun la toate, foarte hotărât, determinat și care a avut o carieră frumoasă”
  • este pasionat de sport în general, îi place să joace tenis, baschet, să înoate, să asculte muzică, să călătorească
  • „Familia este mereu pe primul loc. Apoi fotbalul. E greu să le îmbin pe cele două, dar până acum m-am descurcat. Îmi doresc să antrenez cât mai sus, la o echipă de top, poate în Spania, cine știe… E un vis acum, dar la care muncesc enorm pentru a-l face să devină realitate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.