Părinţii cu copii mici ar putea munci de acasă patru zile pe lună

Părinţii care au copii mici ar putea să lucreze patru zile pe lună de acasă. Proiectul, menit să sprijine familiile să petreacă mai mult timp împreună, este susținut de partidele din coaliție, însă părinții cer ca acesta să fie modificat astfel încât să poată fi aplicat și persoanelor pentru care telemunca este imposibil de pus în practică.

Propunerea ca părinții care au copii cu vârste de până la 8 ani să lucreze de acasă patru zile pe lună îi vizează atât pe cei angajați la stat cât și pe cei din companii private.

Social-democrații susțin proiectul, dar sunt nemulțumiți că inițiativa a fost anunțată de liberali. Din Opoziție, USR atrage atenția că prevederile nu s-ar putea aplica pentru toți cei vizați. Și asociațiile care lupta pentru drepturile părinților atrag atenția că legea ar trebui îmbunătățită. potrivit Televiziunii Române.

Citeste și:  Se deschide sezonul de tenis de câmp 2024, la Baza Sportivă Olimpia Brașov

Proiectul a fost depus la Senat și urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.