Patinatoarea Julia Sauter (CSU Brașov) a obținut locul 10 la Campionatul European! Cel mai bun rezultat din istoria patinajului feminin românesc

Patinatoarea română Julia Sauter s-a clasat pe locul 10 în proba feminină de la Campionatul European de patinaj artistic. Aceasta este cea mai bună clasare din istorie pentru România.

Julia Sauter (25 ani), care se afla pe locul 11 după programul scurt, a urcat un loc şi a încheiat pe 10, cu 160,42 puncte. Aceasta este cel mai bun rezultat al patinatoarei antrenate de Marius Negrea în cinci participări la Europene, unde a mai ocupat până acum locurile 27 (2016), 25 (2017), 29 (2018) şi 14 (2019).

Datorită acestui rezultat al sportivei născute în Germania, anul viitor, la Campionatele Europene, România va putea înscrie două patinatoare.

Medalia de aur a fost câștigată de reprezentanta Georgiei, Anastasia Gubanova. Loena Hendrickx din Belgia a obținut argintul, iar bronzul i-a revenit elvețiencei Kimmy Repond.

Citeste și:  Structurile MAI au intervenit la peste 3.700 de evenimente în ultimele 24 de ore, dintre care peste 2.200 au vizat menținerea ordinii publice

Anul trecut, podiumul la feminin a fost în întregime unul rusesc, dar patinatoarele din Rusia au fost excluse la ediţia din 2023 a Campionatelor Europene din cauza războiului din Ucraina.

Julia Sauter și-a luat două joburi că să poată participa la Campionatul European

Federația Română de Patinaj este în insolvență din 2018, iar Ministerul Sportului nu-i poate acorda bani de la buget. Julia Sauter și Marius Negrea sunt nevoiți să-și plătească din propriul buzunar deplasările la competiții. Sportiva s-a angajat la o școală în Germania, acolo unde are grijă de copii. Pentru că banii nu-i ajung și-a mai luat un job, la o firmă de catering.

“Viața este scumpă și încerc să supraviețuiesc, să strâng bani pentru a face ce-mi place. Îmi doresc să reprezint România la Jocurile Olimpice! Lucrez în două locuri că să mă pot antrena în patinoare și să pot merge la competiții. Plătesc că să concurez pentru România!, a declarat Julia Sauter pentru ProTV.

Citeste și:  Brașoveanul Ovidiu Gârbacea onorat cu Ordinul Excelență Olimpică de către COSR

CSU Brașov, clubul la care este înscrisă, o mai ajută cu bani, dar aceștia sunt insuficienți pentru a face performanță de înalt nivel.

“Până acum, un singur zbor a fost sponsorizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), cel de la Campionatul Mondial din Japonia, din 2019. În rest, pentru pregătire, echipament, competiții, totul am făcut noi. Ne trebuie cam 12.000 de euro pe an pentru șapte competiții internaționale”, spune Marius Negrea pentru ProTV.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat într-o postare pe Facebook, că rezultatul Juliei Sauter este un semnal puternic pentru reînfiinţarea Federaţiei Române de Patinaj.

„Julia Sauter a reuşit cea mai bună clasare a României din istoria Campionatelor Europene de patinaj artistic – locul 10 în proba feminină. Felicitări! Dincolo de acest rezultat este un semnal puternic pentru reînfiinţarea Federaţiei Române de Patinaj, proiect de care este atât de mare nevoie şi pentru care continuăm să depunem toate eforturile! Iubesc acest acest sport şi cu siguranţă sunt mulţi alţii ca mine. Sper să le putem da acestor tineri deosebiţi, anul acesta, federaţia de care au nevoie, după ce aceste sporturi de gheaţă au suferit foarte mult în trecut, iar forul lor reprezentativ a fost dus în pragul colapsului”, a scris ministrul Eduard Novak.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.