Peste 100 de oameni din mai multe țări europene, înșelați de o grupare de români

O grupare de români a înșelat peste 100 de persoane din mai multe țări europene. Prin postarea de anunțuri fictive pe internet, prejudiciul a fost estimat la 3 milioane de euro. Persoanele vătămate sunt din Polonia, Elveția, Portugalia, Germania și Grecia, iar cercetările în acest caz au fost demarate în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Spania.

La data de 13.07.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au coordonat efectuarea a 6 percheziții domiciliare într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălarea banilor.

Activitățile au fost desfășurate în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Spania, reținându-se că un grup infracțional organizat, format din mai mulți cetățeni români, a fost implicat în postarea pe internet de anunțuri fictive în vederea inducerii în eroare a mai multor persoane vătămate (până în prezent fiind identificate 114 persoane vătămate din Polonia, Elveția, Portugalia, Germania și Grecia). În vederea obținerii sumelor de bani, au fost deschise conturi bancare, care au fost ulterior folosite în vederea efectuării transferurilor de bani.

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

În cauză, a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 3.000.000 de euro.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate pentru continuarea cercetărilor diferite sisteme informatice.

Activitățile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, S.C.C.O. Vâlcea, B.C.C.O. Pitești, din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate Vâlcea și Sibiu, precum și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și al Inspectoratului Județean de Jandarmi „General de brigadă Ștefan Buterez” Vâlcea.

La activități au participat 4 reprezentanți ai Ambasadei Spaniei la București și ai autorităților din Spania, precum și un reprezentant al EUROPOL.

Citeste și:  Kärcher a curățat Teatrul Sică Alexandrescu și Piața Sfatului din Brașov

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto, Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.