Peste 120 de persoane riscă să-și piardă funcțiile în urma modificării Legii ANI. Amendamentul a fost declarat constituțional

Peste 120 de persoane sunt vizate de amendamentul la Legea integrității declarat luni constituțional de Curtea Constituțională. Noua prevedere stabilește pierderea funcției, demnității publice sau mandatului pentru persoanele în cazul cărora există decizii definitive privind incompatibilitatea sau conflictul de interese și pentru care nu a expirat interdicția de trei ani, informează Agerpres.

Potrivit textului amendamentului, funcția sau mandatul încetează de drept la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Modificarea a fost introdusă în Parlament de PSD și a fost susținută și de AUR.

Agenția Națională de Integritate anunțase la începutul lunii august că monitorizează 122 de cazuri în care se aplică interdicția de trei ani. Dintre acestea, 75% privesc persoane declarate în conflict de interese în perioada în care ocupau funcții elective.

Citeste și:  Statul oferă 15.000 de lei pentru fertilizare in vitro

În cazul a nouă persoane nu au fost dispuse sancțiuni sau măsurile au fost anulate în instanță. Pentru celelalte, sancțiunile au constat în diminuarea salariului ori indemnizației cu procente cuprinse între 5% și 20%, pentru perioade de una până la șase luni.

ANI mai arată că 47 dintre cele 122 de persoane continuă să ocupe funcții pentru care depun declarații de avere și de interese. Dintre acestea, 22 de persoane declarate în conflict de interese într-o funcție electivă continuă să ocupe o asemenea funcție, iar alte 22 declarate în conflict de interese într-o funcție publică ocupă în continuare o funcție publică.

Printre persoanele vizate se află și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care a primit în luna iunie o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost declarat în conflict de interese. La începutul lunii august, acestuia i-a fost diminuată indemnizația de primar cu 10%, pentru șase luni.

Citeste și:  Lucrări de întreținere pe drumurile județene din Brașov. După cosiri și toaletări urmează plombări și covoare asfaltice

Cele 122 de cazuri cuprind persoane pentru care raportul ANI a rămas definitiv prin necontestare sau pentru care există o hotărâre judecătorească definitivă comunicată. Statistica nu include cazurile aflate încă în termen de contestare, procesele în desfășurare sau situațiile în care decizia instanței nu a fost încă transmisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.