Peste 300 de funcționari publici au ocazia să învețe practici pentru tranziția către un oraș mai „verde“, în conferința de mediu a Forumului Orașelor Verzi

Peste o lună, în perioada 5-11 septembrie, Brașovul va găzdui cea de-a doua ediție a Forumului Orașelor Verzi, care își propune să transforme Brașovul în capitala verde a României și centrul european al dezbaterilor de mediu, după ce, de la prima ediție, FOV a devenit cel mai important eveniment dedicat politicilor publice de mediu din România.

Ca și anul trecut, structura forumului va cuprinde o conferință pe probleme de mediu, una adresată oamenilor de afaceri, precum și o serie de activități adresate publicului larg.

Conferința de anul acesta, „Provocarea Energiei: Găsește-ți Puterea“, pleacă de la principala provocare a statelor UE: găsirea de soluții pentru atingerea independenței energetice. În contextul crizei energetice globale și problemelor de mediu, tranziția către energia regenerabilă și schimbarea de perspectivă în toate domeniile care influențează poluarea orașelor – mobilitate, încălzirea locuințelor, protecția spațiilor verzi, digitalizarea, managementul deșeurilor, calitatea aerului – sunt probleme prioritare pentru state și mai ales pentru comunitățile locale.

Temele alese pentru cele trei zile de conferință sunt „Puterea transportului alternativ“, „Puterea resurselor regenerabile“ și „Puterea comunității“. Fiecare dintre cele 3 zile are o temă proprie (mobilitatea, energia regenerabilă, comunitatea) și în fiecare zi, structura va conține un panel de experți, un panel de prezentare de modele de bună practică din alte orașe din România sau din străinătate, un panel despre oportunități de finanțare a proiectelor „verzi“, prin programe de finanțare guvernamentale, europene, granturi, soluții de parteneriat public-privat aplicabile autorităților publice locale și un atelier practic pentru funcționarii publici.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

Atelierele practice reprezintă noutatea din acest an a Forumului, care astfel va oferi soluții complete autorităților locale. Practic, funcționarii publici participanți la lucrările Forumului nu numai că vor avea exemple aplicate deja la problemele pe care comunitățile pe care le reprezintă le au, ci vor învăța cum pot pregăti, finanța și implementa astfel de proiecte.

Prima zi a conferinței, 5 septembrie, va fi dedicată transportului alternativ. Se va vorbi despre puterea mersului pe bicicletă, a transportului public și a mersului pe jos ca soluții de mobilitate. Brașovul își va prezenta provocările și strategia, iar experții internaționali – José Mayoral Moratilla (Chile), Isabell Eberlein, ambasador al „Women in Cycling Network“ (Germania), Pinar Pinzuti, bikenomist (Italia,) și Thiago Herick De Sa, specialist al Organizației Mondiale a Sănătății (Elveția) – vor vorbi despre Practici de mobilitate urbană, mobilitatea cu bicicleta sau medii urbane sănătoase. Va urma un panel dedicat prezentării unor exemple de bună practică, din orașe precum Tampere (Finlanda), Deinze (Belgia), Viena (Austria) și Berlin (Germania), alături de orașe din România, făcute chiar de primari sau viceprimari ai acestora. Panelul 4 va fi dedicat soluțiilor de finanțare a proiectelor de mobilitate, prezentate de europarlamentarul Nicolae Ștefănuță, dar și de experți ai Băncii Europene de Investiții (EIB) și ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor sau de către președintele Federației Europene de Ciclism, Henk Swarttuow. În finalul zilei, în cadrul atelierului practic, funcționarii publici vor învăța despre construirea unui plan de mobilitate pentru transport durabil. Facilitatorul workshopului va fi Cătălin Frangulea, directorul Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov.

Citeste și:  Studiu LEGO: Creativitatea fetelor este afectată de la vârste fragede de presiunea perfecțiunii și de prejudecățile lingvistice

Ziua a doua a forumului va fi dedicată resurselor regenerabile și accelerării tranziției de la gaz, petrol și cărbune la energiile regenerabile. Exemplele de bune practici la nivelul autorităților locale vor fi prezentate de primari și viceprimari din Križevci (Croația), Nogent-sur-Marne (Franța), Bordeaux (Franța), directorului de mediu al orașului Lahti (Finlanda), alături de Bistrița, București – Sectorul 1, Iași. Sesiunea dedicată finanțărilor pentru eficiență energetică are ca invitați experți din partea Uniunii Europene, Băncii Europene de Investiții, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Atelierul tehnic va viza construirea unui plan pentru a avea clădiri cu amprentă de carbon zero, dar și finanțarea proiectelor de renovare energetică – servicii integrate și mecanisme de finanțare pentru creșterea efectului multiplicator al finanțării publice și performanței renovării energetice.

Cea de-a doua zi a forumului se va încheia cu Gala Premiilor (United Global Sustainable Development Goals Index Institute – Institutul pentru Indicatorii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la Nivel Mondial). *

Ziua a treia are ca temă „Puterea Comunității“ și modul în care comunitatea se poate implica în politicile publice de mediu. Ziua va debuta cu prezentarea proiectului „TOMORROW – Cetățenii și Neutralitatea Climatică“, în care Brașovul, alături de Brest (Franța), Dublin (Irlanda), Mouscron (Belgia), Niš (Serbia) și Valencia (Spania) sunt orașe pilot în tranziția către neutralitate din perspectiva emisiilor de carbon, ca să devină sustenabile și să asigure calitate vieții cetățenilor. Alături de oficialitățile reprezentative pentru orașele partenere, din panel mai fac parte și specialiști care vor vorbi despre orașe energetice sau vor prezenta perspectiva tranziției din punctul de vedere al cercetătorilor de la Institutul Olandez de Cercetare pentru Tranziții. În cel de-al treilea panel al zilei, discuția se va axa pe valorificarea deșeurilor, protecția mediului și dezvoltare durabilă, ecosisteme urbane, dar și pe prezentarea instituției Procurorului Verde European. Ultimul panel al forumului va trata cele mai bune practici privind modul de implicare a comunității pentru a sprijini schimbarea politicilor, iar speakerii invitați vor fi din Bijeljina (Bosnia şi Herţegovina), Brugges, (Belgia), București și Sfântu Gheorghe. Atelierul tehnic îi va învăța pe funcționarii publici despre digitalizare și puterea acesteia în crearea unei eco-comunități.

Citeste și:  Opinia ministrului Digitalizării: TikTok nu ar trebui interzis, dar are nevoie de mai multe filtre de securitate

Partenerii acestei ediții, alături de Primăria Municipiului Brașov, sunt Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Parlamentul European – Biroul de Informare în România, Asociația Municipiilor din România, Asociația Administratorilor Publici din România, Consiliul Județean Brașov, Agenția Metropolitană Brașov și ABMEE.

* UNGSII este o inițiativă internațională, multilaterală, fără scop lucrativ, care sprijină ONU și punerea în aplicare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. UNGSII își propune să ofere o evaluare și o comparație transparentă a performanțelor companiilor și țărilor în materie de sustenabilitate. Abordarea unică a UNGSII, axată pe cercetare și date privind Obiective de Dezvoltare Durabilă, oferă orientări și analize comparative companiilor și părților interesate, inclusiv investitorilor, pentru a încuraja progresul, dar și pentru a exercita presiuni în vederea îmbunătățirii performanțelor în materie de durabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.