Peste 8.000 de copii din Cantus Mundi, între care și brașoveni, vor cânta pentru Ora Pământului

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

La a șaptea ediție Ora Pământului by Cantus Mundi, copiii și coordonatorii lor vor desfășura concomitent activități muzicale în 64 de localități din 34 de județe și București: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, București, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

La ora 20:30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă pentru o oră, iar copiii alături de părinții și prietenii lor vor cânta în spații publice, parcuri, piețe sau în fața instituțiilor din toată țara pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.

Repertoriul tuturor recitalurilor simultane susținute de copii face parte din broșura Ora Pământului by Cantus Mundi 2023, editată special pentru eveniment, ca în fiecare an, de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.

Citeste și:  Primăria Brașov amenajează peste 80 de locuri de parcare pentru cei care accesează serviciile instituției

În București, Ora Pământului by Cantus Mundi va fi celebrată printr-un amplu eveniment muzical la Opera Comică pentru Copii. Aproximativ 500 de copii și tineri din 18 coruri invită publicul din capitală să îi susțină în demersul lor de a schimba lumea în bine prin muzică, implicare si responsabilitate față de natură.

Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, coordonat de Zoli Toth, muzician și Ambasador Earth Hour în România, va călători la Bacău, unde va susține un concert la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”. Alături de percuționiștii Young Beats, Ora Pământului va fi marcată și de Ansamblul de percuție și Corul Colegiului Național de Artă „George Apostu”, coordonator Mihai Bălan și dirijor Elena Boambă.

Lista evenimentelor Ora Pământului by Cantus Mundi din toată țara va fi actualizată pe pagina de Facebook Cantus Mundi Romania.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

***

Ora Pământului în lume

De la prima ediţie a evenimentului „Ora Pământului – Earth Hour”, din 27 martie 2007, la Sydney, în Australia, acesta a devenit cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, marcată la nivel mondial în fiecare an.

Se celebrează în ultima sâmbătă a lunii martie și implică susţinători din peste 190 de ţări şi teritorii, care iau măsuri pentru a asigura un viitor mai sigur pentru oameni şi planetă.

Ora Pământului a depăşit acţiunea simbolică de oprire a iluminatului pentru o oră și a devenit un catalizator pentru un impact pozitiv asupra mediului, conducând la schimbări legislative majore prin valorificarea puterii oamenilor şi a acţiunii colective, arată Agerpres.

În prezent, prin Earth Hour se urmăreşte creşterea gradului de conştientizare şi declanşarea la nivel mondial de acţiuni pentru conservarea şi protejarea naturii, abordarea crizei climatice şi depunerea efortului comun pentru a modela un viitor mai sigur pentru toţi oamenii.

Biodiversitatea se află însă într-o situaţie de criză: numeroase specii sălbatice sunt ameninţate cu dispariţia, iar majoritatea ecosistemelor sunt degradate într-o asemenea măsură, încât nu mai pot funcţiona la capacitate maximă. Este important să conştientizăm că natura stă la baza unei planete sănătoase şi reprezintă o soluţie la îndemână, puternică şi eficientă şi că numai prin conservarea şi protejarea biodiversităţii prin politici şi o legislaţie bine stabilită în acest sens putem reduce până la a stopa schimbările climatice, potrivit earthhour.org.

Citeste și:  Exponate inedite la primul muzeu al sporturilor din România, inaugurat la Brașov

De-a lungul timpului, organizatorii au marcat acest eveniment prin stingerea luminilor pentru o oră în construcţii emblematice: la Paris – Turnul Eiffel, Primăria, Catedrala Notre-Dame, Arcul de Triumf şi Piaţa Concordiei; la Lisabona – Turnul Belem şi mănăstirea Jeronimos; la Londra – Palatul Westminster, Palatul Buckingham, Turnul Londrei; Fântâna din Geneva, catedralele din Lausanne şi Fribourg, castelul din Chillon; turnurile gemene, Petronas Twin Towers, din Kuala Lumpur (Malaysia); Burj Khalifa (829 m, 200 de etaje) din Dubai (Emiratele Arabe Unite), etc.

Mişcarea „Earth Hour” a fost iniţiată de „World Wide Fund for Nature” (WWF), care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.