Pilotul brașovean Octavian Ciovică a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, în primă instanță

Octavian Ciovică, campion național în Campionatul Național de Viteză pe Traseu Montan, a fost condamnat în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare pentru trafic de influență și șantaj. Sentința a fost pronunțată marți, 18 iunie, de Tribunalul Brașov.

Potrivit instanței, Ciovică a pretins bani de la un antreprenor pentru a-i facilita obținerea autorizației de funcționare a Clubului Taboo din Brașov. Faptele s-au petrecut în 2022, an în care Ciovică a obținut primul său titlu de campion și a fost trimis în judecată.

Pe lângă pedeapsă, Ciovică trebuie să plătească și daune materiale și morale în valoare de 5.500 de euro. Instanța a dispus menținerea sechestrului asigurător pe mai multe bunuri ale pilotului.

Citeste și:  David Balogh și Lovegroove vor oferi un spectacol unic în Piața Sf. Ioan @ 20 iulie

Octavian Ciovică, fost consilier local al municipiului Brașov și prim-vicepreședinte al organizației municipale Brașov a PNL, nu a dorit să comenteze decizia instanței, dar a lăsat să se înțeleagă că va depune apel, potrivit Radio România Brașov FM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.