Planetariul din Brașov va primi numele cosmonautului Dumitru Prunariu

Municipalitatea braşoveană a aniversat duminică 50 de ani de la prima aselenizare, în cadrul unui eveniment organizat la Planetariu, primarul George Scripcaru anunţând cu acest prilej că va propune ca acest nou obiectiv al oraşului să poarte numele cosmonautului Dumitru Prunariu.

„Mă bucur că am avut oaspeţi importanţi la acest eveniment, Dumitru Prunariu, unul dintre cei mai importanţi oameni astăzi, unul dintre cei mai importanţi români, şi ambasadorul SUA, Hans Klemm. Ne-am întâlnit aici, în această zi importantă şi mă bucur că am avut această ocazie extraordinară şi acest obiectiv important, pe care l-am inaugurat în urmă cu două luni, să vizionăm împreună aceste imagini”, a afirmat Scripcaru, după proiecţia documentarului „Capcom Go! The Apollo Story”, despre programul american de explorare a spaţiului, în cadrul căruia s-a făcut prima aselenizare.

Citeste și:  Yiwen Shen și Marko Džomba au electrizat Sala Patria cu un concert memorabil alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov

„Sunt foarte impresionat de acest Planetariu, se află la câteva sute metri de locul în care m-am născut şi nu mă gândeam că aici, la Braşov, va fi o structură atât de importantă construită şi finalizată. Filmul este extraordinar, aselenizarea a reprezentat un pas important pentru omenire, unul istoric. (…) Este un început care s-a produs acum 50 de ani, va continua peste cinci ani, tot cu Luna, şi, undeva peste 20 de ani, cu planeta Marte. Dacă mă întrebaţi dacă aş mai zbura în spaţiul cosmic aş spune da. Dacă mă întrebaţi dacă aş vrea să mă duc pe Marte, probabil că aş spune nu, dar m-aş duce pe Lună. Primul cosmonaut al Americii, John Glenn, care a zburat a doua oară pe Lună la vârsta de 77 de ani, a făcut-o cu succes, la bordul staţiei orbitale. Eu mai am 10 ani până la acea vârstă”, a declarat Dumitru Prunariu.

Citeste și:  CellEAST - Primul Concurs Internațional din România dedicat exclusiv Violoncelului. Premii în valoare de 11.000 euro

Despre eventualitatea ca un român să ajungă pe Lună, Prunariu a comentat: „De ce nu? Este ceva science fiction deocamdată, dar o s-o realizăm odată şi odată. Peste 100 de ani, nu ştiu”.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a subliniat, cu acest prilej, că aselenizarea poate fi privită ca o reuşită a rasei umane.

„Celebrăm 50 de ani de la primul pas făcut de Neil Armostrong pe Lună. (…) Deşi a fost realizarea, succesul tehnologic, al ingeniozităţii, al resurselor SUA, ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani a fost un pas făcut de umanitate, desigur de un american, dar acest eveniment a semnificat capacitatea rasei umane de a trimite un om pe Lună”, a precizat diplomatul american.

Citeste și:  Atelierele Creatorilor, în Săptămâna verde, la Centrul Cultural Reduta din Brașov

Un tricou cu sigla Planetariului şi cu semnăturile edilului braşovean şi ale celor doi oaspeţi va fi expus pe holul instituţiei, iar un altul va fi scos la licitaţie pentru o cauză nobilă, au precizat reprezentanţii Primăriei Braşov.

Documentarul „Capcom Go! The Apollo Story”, realizat special pentru proiecţii în planetarii, va putea fi vizionat de public timp de o lună.

Planetariul din Braşov este cel mai mare din România şi singurul situat într-o grădină zoologică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.