Polițist din Brașov, dealer de droguri în timpul liber. Ar fi fost prins cu 1 kilogram de stupefiante în geantă

Update! Drept la replică din partea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov privind informațiile apărute în spațiul public: „La data de 7 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat mai multe percheziții domiciliare, în cauze ce au ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc. În cadrul activităților defăsurate, una dintre persoanele vizate a fost și un polițist, la acest moment destituit din instituție, asupra căruia nu au fost găsite substanțe interzise , iar la testarea sa din punct de vedere al consumului, nu se afla sub efectul vreunei substanțe incriminatoare. De altfel, întreaga cantitate de substanțe psihoactive identificată, în cadrul celor 29 de percheziții domiciliare, a fost de 25 de grame de cocaină, substanța fiind în posesia unor alte persoane cercetate în cauză” se arată în dreptul la replică al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, citat de RRBV.

Citeste și:  Un nou post a fost scos la concurs la Aeroportul Internațional Brașov

Un polițist brașovean ar fi fost prins în flagrant cu 1 kg de cocaină asupra lui, conform surselor din poliție citate de Radio România – Brașov FM. Polițistul lucra la Secția 5, iar în momentul flagrantului era în timpul său liber, conform sursei citate.

Recent, polițistul a fost destituit din funcție, transmite IPJ Brașov. E vorba despre Remus Bertea, de 25 de ani, au declarat pentru G4Media surse judiciare.

”Cel în cauză a fost destituit din funcție și nu mai deține, în prezent, calitatea de polițist în cadrul I.P.J. BRAȘOV. De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei și Statutului Polițistului. Totodată, acordăm și am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale”, a anunțat IPJ Brașov.

Citeste și:  Încep plățile pentru Programul Tomata

Sindicatul Europol susţine că inculpatul ar fi fost prins în timp ce vindea cocaină, fiind îmbrăcat chiar în uniforma de poliţist. „Unii «colegi» au intrat în Poliție crezând că pot beneficia de cea mai bună «acoperire» pentru activitățile ilegale pe care le desfășoară.”, a transmis Europol într-o postare pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.