Polițiștii brașoveni au emis mai multe ordine de protecție provizorii

Polițiștii brașoveni au emis în ultimele 24 de ore, mai multe ordine de protecție provizorii.

  • Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie”.

În fapt, la data de 29 decembrie 2020, în jurul orei 10.50, polițiștii au fost sesizați de către o persoană de sex feminin cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce se aflau în proximitatea imobilului de domiciliu, pe fondul unor discuții contradictorii, femeia în cauză ar fi fost agresată fizic de către concubinul său.

Citeste și:  FlyLili dă startul vânzărilor de bilete de avion cu plecare de pe Aeroportul Internațional Brașov

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea  unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

  • Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințare” și ”distrugere”.

În fapt, la data de 29 decembrie 2021, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din municipiul Brașov cu privire la faptul că ar fi fost victima unei violențe în familie.

Citeste și:  Peste 181 de tone de alimente donate: Clienții Lidl și-au arătat solidaritatea pentru comunitățile defavorizate și au donat o cantitate record de alimente

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 47 ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, iar ulterior, ar fi amenințat-o cu acte de violențe pe aceasta

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 39 ani, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi amenințat-o cu acte de violență pe mama sa, în vârstă de 43 ani și ar fi distrus mai multe bunuri din locuința acesteia situată în municipiul Brașov.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

Citeste și:  România, campioană europeană la culturism și fitness pentru al treilea an consecutiv! 105 de medalii obținute la Santa Susana (Spania)

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.