Polițiștii brașoveni le-au prezentat celor mici cum este meseria de polițist

În cadrul activităților pe care le desfășoară Inspectoratul de Poliție Județean Brașov prin Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranță Școlară, pentru prevenirea victimizării minorilor, au fost programate întâlniri cu preșcolarii  din Mun. Brașov, tema fiind MESERIA DE POLIȚIST.

Astfel copiilor le-a fost explicat faptul că polițistul luptă împotriva criminalității și infracțiunilor, menținerea ordinii publice și a securității personale a cetățenilor. Că munca unui polițist este dificilă, periculoasă și către trebuie să fie în alertă mereu !

Le-au fost descrise uniforma și rolul polițiștilor prezenți în stradă (care se asigură ca micii pietoni să fie în siguranță), rolul polițiștilor îmbrăcați în civil, care desfășoară activități specifice de prindere a infractorilor și le-au fost prezentate cascheta de polițist, vesta antiglont și vesta antiînjunghere, tomfa, etc.

Citeste și:  Salvamontiștii brașoveni deschid ușile "Școlii Altfel" cu ateliere captivante și activități educative

Preșcolarii au fost entuaziasmați să poarte cascheta și să fie în postura de ”mici polițiști” !

Totodată micii pietoni au dovedit că știu semnificația indicatoarelor rutiere, ce trebuie să facă în calitate de pasageri în autovehiculele părinților sau autobuze și cum trebuie să se deplaseze neînsoțiți pentru a fi în siguranță mereu.

In urma experiențelor din cadrul acestor activități, preșcolarii au înțeles faptul că polițistul este prietenul lor, cel care îi protejează și îndrumă la nevoie !

Pentru a evita situațiile în care un copil poate fi supus victimizării, Poliția Brașov reamintește adulților care au în grijă/ocrotire minori să discute de timpuriu riscurile la care se pot expune cei mici și cum ar trebui să reacționeze în diverse situații:

  • stabiliţi împreună cu cel mic nişte reguli clare:
  • să vă spună când iese din casă/ curte sau dacă vrea să meargă undeva;
  • să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute când se află singuri acasă;
  •  să nu accepte să plece, pe jos sau cu maşina, împreună cu persoane pe care nu le cunoaşte;
  • să nu accepte în nicio situație cadouri (dulciuri, jucării) de la străini, în schimbul cărora ar trebui să facă anumite servicii;
  • învăţaţi-l cum să circule pe stradă, să cunoască și să respecte semnele de circulație și să nu aleagă locuri de joacă periculoase (zone izolate, în construcție, în apropierea râurilor/lacurilor etc) ;
  • spuneți-i celui mic să evite să intre în discuții cu persoanele care le solicită indicații de orientare; explicați-i că pentru asemenea informații, ar trebui să apeleze tot la un adult, și nu la un copil;
  • supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, la joacă, când vă aflaţi la cumpărături şi în zonele aglomerate. Câteva clipe de neatenţie sunt suficiente ca acesta să dispară;
  • realizați împreună jocuri de rol pentru a vedea cum ar gestiona o anumită situaţie şi învăţaţi-l cum ar putea să se ferească de un anumit risc în acea situaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.