Povestea tragică a unui bufon, la Opera Brașov

Sâmbătă 28 septembrie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, publicul este invitat la o operă însemnată din istoria muzicii: „Rigoletto” de Giuseppe Verdi! Premiera mondială a lucrării a avut loc pe 11 martie 1851, la Teatrul „La Fenice” din Veneţia, bucurându-se de un succes extraordinar chiar de la prima reprezentaţie.

Opera lui Verdi se bazează pe o piesă a lui Victor Hugo, iar compozitorul spera, inițial, să folosească același nume, „Le roi s’amuse” (Regele se amuză). Când acest titlu a fost respins, el a sugerat „La Maledizione” (Blestemul), înainte de a se decide, în cele din urmă, să numească opera după protagonistul ei. „Rigoletto”, alături de „Il Trovatore” şi „Traviata”, face parte dintr-o trilogie pe care Verdi a compus-o într-o perioadă extrem de scurtă – doi ani (1851 – 1853) – dacă stăm să ne gândim la monumentalismul acestor opere. Muzica lui Verdi, străbătută de un romantism pur, este de un rafinament aparte, iar compozitorul a reuşit să empatizeze deplin cu personajele pe care le-a creat.

Povestea tragică se centrează pe licențiosul duce de Mantova, pe Rigoletto și pe frumoasa fiică a lui Rigoletto, Gilda. Titlul „La maledizione” (Blestemul), se referă la blestemul adresat Ducelui și lui Rigoletto de către un curtean a cărui fiică a fost sedusă de duce, cu încurajarea lui Rigoletto. Blestemul are loc când Gilda se îndrăgostește de duce și își sacrifică viața pentru a o salva pe a acestuia de asasinii angajați de tatăl ei.

Producția de la Opera Brașov datează din 2018 și îi aparține regizorului italian Matteo Mazzoni, colaborator de peste zece ani al instituției noastre. Montarea excelează prin câteva subterfugii care ne introduc în atmosfera lucrării verdiene: recrearea atmosferei tipice orașului italian Mantova, reproducerea picturii „Căderea Titanilor” a discipolului lui Rafael, Giulio Romano, introducerea unui personaj surpriză, dar și folosirea unor tehnici moderne de machiaj și bodypainting.

În distribuția spectacolului de sâmbătă, îi veți putea urmări pe: Rigoletto – Lucian Petrean (invitat), Gilda – Alexandra Procopovici (invitată), Ducele de Mantova – Liviu Iftene, Sparafucile – Dan Popescu, Maddalena – Asineta Răducan, Giovanna – Sonia Hazarian, Contele de Monterone – Ștefan Schuller, Marullo – Paul Tomescu, Contele de Ceprano – Lorand Cristian, Contesa de Ceprano – Anca Panait, Ușierul – Paul Tomescu, Pajul – Alina Ichim, Borsa – Cristian Dicu, Eva – Emilia Mirea (invitată), Bufonul – Teodor Pătrașcu (figurație extraordinară), Slujitoarele Evei – Miruna Mândruță, Agatha Olah, Nicoleta Sasu-Galian, Copiii – Anastasia Rotaru, Irina Șerban. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov.

Citeste și:  Trofeele Festivalului "Ecoul Pietrei Craiului" fac înconjurul țării! Cine sunt marii câștigători

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Victor Dumănescu, invitat. Regia artistică poartă semnătura lui Matteo Mazzoni (Italia). Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Asistent mișcare scenică: Diana Drăgan. Bodypainting: Giusy Campolungo, Lucia Postacchini. Regie scenă: Alina Nistor.

Soprana Alexandra Procopovici este solistă a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău și pășește, pentru prima dată, pe scena Operei Brașov. Anul 2024 i-a adus numeroase recunoașteri pe plan național și internațional: Premiul I atât la „Verum Solitus” Vocal Competition de la Cluj-Napoca, cât și la Concursul Internațional de Canto „Ione l Perlea” de la Slobozia, în juriul cărora s-a aflat și Mihai Irimia, directorul artistic al Operei Brașov, dar și la Concursul Internațional de Canto „Toti dal Monte”.

Alexandra Procopovici  a fost solistă în proiectul FRANCONCERT, în Franța și Belgia, în stagiunea 2022/2023 și invitată în cadrul spectacolului cu „Carmina Burana” de Carl Orff, ce a avut loc la Palatul Congreselor din Paris, în 2022. A interpretat-o pe Gilda în opera „Rigoletto” de G. Verdi la Teatrul Orfeu din Taranto (Italia), în 2023. În acest an, rolul Rosina  din „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini a purtat-o pe scena Teatrului Luxor din Rotterdam și la Parktheater din Eindhoven (Olanda).

 A colaborat cu dirijorii: Lorenzo Bizzarri (Italia), Andrei Yurkevich (Cehia), Traian Ichim (România), Iurie Parohovnyk (Ucraina), Nicolae Dohotaru (Republica Moldova), Denis Ceausov (Republica Moldova).

Pe lângă rolurile amintite, în reportoriul tinerei soprane se mai găsesc: Adina din „Elixirul dragostei”, Norina din „Don Pasquale” și Lucia din „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti, Regina nopții din „Flautul fermecat” de W.A. Mozart, Carolina din „Căsătoria secretă” de D. Cimarosa, Brigitte din „Iolanta” de P. Ceaikovski sau Marfa din „Mireasa țarului” de N. Rimski-Korsakov.

Citeste și:  UNTOLD X: 7-10 august 2025, o ediție aniversară legendară

Baritonul Lucian Petrean este un vechi și apropiat colaborator al Operei Brașov, foarte apreciat de publicul meloman. Artistul desfășoară o activitate prodigioasă atât pe plan național, cât și pe plan internațional; amintim doar câteva dintre ultimele sale realizări: în luna august 2022 a fost invitat să participe la Festivalul clasic „Amore e vendetta” din Lech, Austria. Aici a interpretat fragmente din „Un Ballo in Maschera” de G. Verdi și rolul Alfio din „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni. În martie 2023 debutează în rolul Macbeth, din opera omonimă de Giuseppe Verdi, la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” de la Chișinău. În iunie 2023 este invitat la festivalul de muzică clasică în aer liber „DescOperă” de la Orheiul Vechi, din inima Moldovei. Interpretează rolul lui Tonio și Prolog, din opera „Pagliacci” de Ruggero Leoncavallo, sub bagheta maestrului Nicolae Dohotaru și a orchestrei de la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău.

În iulie 2023, la Venezia, sub îndrumarea maestrului Stefano Gibellato, urmează cursuri de master-class în arta interpretativă și tehnică vocală, studiind o serie de roluri din repertoriul personal.

În luna septembrie a anului trecut începe cursurile de doctorat în domeniul muzical de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, după ce, în 2013, a fost declarat doctor în filologie, de către Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

 În septembrie-octombrie 2023 este invitat, de către Badisches Staatstheater Karlsruhe, pentru a interpreta rolul Nabucco, din opera omonimă de Giuseppe Verdi, în cea mai nouă producție a teatrului. În noiembrie 2023, l-a interpretat pe scena „Teatro Politeama Greco” din Lecce, pe Giorgio Germont din opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi.

Citeste și:  Consiliul Județean Brașov cumpără materiale și echipamente didactice pentru instituțiile de învățământ special și Palatul Copiilor

În ianuarie 2024, la propunerea Luminiței Arvunescu – președintele U.C.R.R.M. (Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România) este invitat să dialogheze, telefonic, la deschiderea stagiunii de transmisiuni directe de la Metropolitan Opera House din New York, fiind considerat „unul dintre cei mai semnificativi interpreți români ai rolului Nabucco peste hotare”.

În iulie 2024 este invitat de către Opera din Tel Aviv pentru a interpreta rolul Rigoletto, în cea mai nouă producție a operei.

Maestrul Victor Dumănescu revine la pupitrul dirijoral al Orchestrei Operei Brașov, la sfârșitul acestei săptămâni. Gheorghe Victor Dumănescu este absolvent al Conservatorului „George Enescu” din Iaşi, unde a beneficiat de îndrumările maeștrilor Ion Pavalache, Dumitru D. Botez și Ion Baciu. Între anii 1969 – 1974 a fost dirijor al corului Filarmonicii din Iași, continuându-și activitatea ca dirijor al Operei Române din Iași, până în 1983. Ulterior, traiectoria sa artistică marchează o importantă cotitură, prin venirea la pupitrul Operei Române din Cluj-Napoca. În paralel, devine profesor universitar al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasele de orchestră și artă scenică. Între 1991 – 1994 a fost prim-dirijor al Operei Naționale din Chișinău, îndeplinind ulterior, între 1999 – 2001, aceeași funcție și la nou-înființata Operă din Antalya (Turcia). Este invitat să dirijeze la majoritatea filarmonicilor și operelor din țară, precum și în străinătate. A întreprins, la pupitrul mai multor orchestre simfonice și colective de operă, turnee în Ungaria, Austria, Rusia, Germania, Italia, Elveția, Franța, Belgia, Olanda, Spania. Este invitat al mai multor festivaluri internaționale: Tașkent, Stara Zagora, Aspendos, Ankara, contribuie la realizarea unor premiere la Teatrul Academic de Operă și Balet din Kiev. A realizat numeroase înregistrări radio și tv. A contribuit la promovarea creației românești prin realizarea mai multor prime audiții.

• Spectacolul durează două ore și 40 de minute și are o pauză.

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

Eveniment desfășurat cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.