Pragul maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate se majorează din ianuarie

Guvernul a crescut pragul maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate cu 90%, potrivit unei hotărâri publicate aseară în Monitorul Oficial. Creșterea vine ca urmare a majorării punctului de pensie, începând cu 1 ianuarie 2022.

Potrivit HG 1.289/2021, publicată pe 28 decembrie în Monitorul Oficial nr. 1.237, pragul maxim pentru care se acordă medicamente compensate se majorează începând cu 1 ianuarie 2022 și ajunge la 1.429 lei/lună inclusiv, față de 1.299 de lei, cât este în prezent. Prin urmare, vorbim de o majorare cu 130 de lei.

Creșterea pragului maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% se va aplica din 1 ianuarie 2022 și vine ca urmare a majorării valorii punctului de pensie, care va ajunge la 1.586 lei, începând tot cu 1 ianuarie.

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

„Începând cu data de 1 ianuarie 2022, se asigură cadrul legal în vederea prescrierii şi eliberării medicamentelor pentru pensionarii ce beneficiază de programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor care realizează venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 1.429 lei pe lună, inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, faţă de 1.299 lei pe lună, inclusiv, cât era până la această dată”, a anunţat directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Braşov, Ancuţa Daisa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.