Premierul Cîțu le-a cerut autorităților din Brașov accelerarea rimnului de vaccinare

Subprefectul județului Brașov, Adrian Laurențiu Folea, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau, comandatul Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria” col. dr. Alexandru Keresztes, șeful Inspectoratului Județean de Poliție, chestor Valentin Flucuș, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, col. Lucian Marciu, precum și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale din județ unde se organizează centre de vaccinare au participat astăzi la o videoconferință cu premierul Florin Cîțu, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat dr. Raed Arafat, și coordonatorul campaniei campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță.

Citeste și:  Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

În cursul videoconferinței s-a discutat despre măsurile necesare în cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, premierul Florin Cîțu subliniind necesitatea accelerării ritmului de vaccinare, precum și a operaționalizării, până la finalul săptămânii viitoare, a centrelor de vaccinare din afara unităților spitalicești, în vederea începerii etapei a II-a a campaniei.

„Această campanie de vaccinare este prioritatea zero a Guvernului, iar lucrurile trebuie tratate cu maxim profesionalism și celeritate. Vaccinurile vin și trebuie să creăm toate condițiile ca ele să ajungă la cetățeni. În același timp, să nu uităm că suntem încă în pandemie și este necesar să ne asigurăm că regulile și măsurile de protecție sanitară sunt respectate. Faptul că am început această campanie de vaccinare nu înseamnă că pericolul a trecut”, a transmis premierul.

Citeste și:  Dino Parc Râșnov și Tedi îi invită pe copii la Festivalul Veseliei

Corodonatorul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a informat că până în data de 5 ianuarie au fost distribuite la nivel național 63.000 de doze de vaccin. Până la finalul lunii ianuarie, în România vor sosi încă 600.000 de doze, care se vor adăuga celor 150.000 primite până acum.

În cele 10 spitale din prima linie, printre care se numără și Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov, circa 75% din personalul medical a fost vaccinat. Pentru a asigura funcționarea celor peste 900 de centre de vaccinare din România este nevoie de aproximativ 2.000 de medici, 6.000 de asistenți medicali și 2.000 de registratori, a mai precizat col. dr. Valeriu Gheorghiță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.