Președintele CJ Brașov: Cetățuia Brașovului este a brașovenilor și așa trebuie să rămână!

De când Cetățuia Brașovului a reintrat în proprietatea Statului Român, mai multe instituții și-au anunțat intenția de a administra monumentul istoric. Primăria Brașov și-a arătat prima interesul, însă de curând și Ministerul de Interne a anunțat că ar vrea fortificația în proprietate. Și Universitatea Transilvania ar vrea să administreze fortificația și să înființeze aici centre multiculturale de limbă, cultură și civilizație românească sau centre de creativitate.

Adrian Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov, a transmis recent o scrisoare oficială către Nicolae Ciuca, prin care îi solicită să dispună amânarea stabilirii entității care va prelua în administrare bunul imobil.

„Nu este nici motiv să facem gălăgie pe Facebook, nici să creăm un subiect de campanie. Cetățuia este un bun pentru care noi, cei aleși în fruntea comunităților locale, trebuie să ne luptăm! Eu am mai dus o astfel de luptă, pentru Cetatea Râșnov, însă nu pe Facebook, ci instituțional. Și am câștigat acea luptă! Așa voi face și acum! Comunitatea brașoveană, prin instituțiile administrației publice locale – fie Consiliul Județean Brașov, fie Primăria Municipiului Brașov – sunt cele două instituții care trebuie să administreze acest monument și mă alătur demersurilor instituționale făcute pentru acest bun al brașovenilor! Eu cred că miza este Cetățuia, nu scandalul. În acest sens, în ultima perioadă am avut mai multe discuții cu reprezentanții Guvernului, iar astăzi am înaintat o solicitare Executivului, prin care cer ca autoritățile locale să fie consultate cu privire la acest obiectiv. Cetățuia Brașovului trebuie să fie un obiectiv turistic, de care să se bucure atât brașovenii, cât și oaspeții noștri!”, a scris pe Facebook, Adrian Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov.

Totodată, primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, a făcut mai multe demersuri, iar recent a susținut o conferință de presă în acest sens.

Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.