Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu împăratul Japoniei şi cu premierul nipon. România încheie un parteneriat strategic cu Japonia

Preşedintele Klaus Iohannis va fi primit, marţi, de către împăratul Japoniei, Naruhito, şi împărăteasa Japoniei, Masako, la Palatul Imperial, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Tokyo.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, la sediul Guvernului Japoniei, cu premierul Fumio Kishida, cu care va avea convorbiri oficiale şi va semna Declaraţia comună de instituire a Parteneriatului strategic dintre România şi Japonia. Ulterior, cei doi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă. Şeful statului va participa şi la un dineu de lucru cu această ocazie.

Principalul obiectiv al vizitei în Japonia este ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de Parteneriat strategic. Semnarea documentului încheie un amplu proces de consultări şi negocieri, la cinci ani de la adoptarea deciziei de lansare a acestui parteneriat. Acesta este al doilea parteneriat strategic încheiat cu un stat asiatic, după cel cu Coreea de Sud.

Citeste și:  Românii din Spania trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă și nu-și pierd încrederea în țara natală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.