Primăria Brașov a înlăturat ieri 8 rable de pe domeniul public

  • Primăria Brașov a înlăturat ieri 8 rable de pe domeniul public
  • Alte cinci au fost mutate de proprietari, înainte de venirea echipelor de intervenție

Primăria Brașov, împreună cu Poliția Locală și firma cu care municipalitatea are contract continuă activitatea ridicării vehiculelor abandonate pe domeniul public. Astăzi (marți, 31 mai) au fost ridicate 8 autovehicule abandonate pe domeniul public, dintr-un total de 13 vizate inițial în cadrul acțiunii. Restul au fost îndepărtate de proprietari. Intervenția a acoperit Drumul Cernatului, Zizin, Neptun, LC Babeș, Nucului, Turnului, Deda, Avram Iancu, Memorandului, Mihail Kogălniceanu, străzi pe care vehiculele fuseseră reclamate, înregistrate, identificate și pentru care proprietarii au fost deja somați, procedura ajungând în faza ridicării. În acest moment mai sunt în diferite faze de lucru alte peste 20 de dosare.

Procedura ridicării autovehiculelor abandonate pe domeniul public este plină de formalități și etape obligatorii care trebuie parcurse, pornind de la sesizarea cetățenilor sau inspectorilor de teren privind existența acestor vehicule, identificarea mașinilor, identificarea proprietarului, notificarea acestuia în mai multe rânduri pentru a-și înlătura singur mașina și, în cele din urmă, emiterea unei dispoziții de primar în baza căreia se face ridicarea autovehiculului și depozitarea lui într-un spațiu special amenajat, de unde, în cele din urmă, dacă vehiculul nu este recuperat de proprietar, acesta ajunge la fier vechi.

Citeste și:  Casa Artelor din Sibiu și-a deschis oficial porțile. Peste 200 de meșteșugari vor fi susținuti în primul an de activitate

„De la începutul acestui an fost ridicate  direct de către firma cu care primăria are contract 22 de autovehicule, inclusiv în cadrul acțiunii de astăzi, la care se adaugă 91 care au fost înlăturate fie de către proprietari, la notificarea Poliției Locale sau a Primăriei Brașov. Avem și cazuri în care proprietarii mută mașina dintr-un loc în altul, pe aceeași stradă sau chiar în cartiere diferite ale Brașovului. Această acțiune nu este de succes pentru ei, pentru că ele sunt identificate din nou de colegii care patrulează în zonă, iar Conform legii 421/2002, odată emisă dispoziția de primar prin care se dispune ridicarea, autovehiculul va fi ridicat indiferent unde este acesta găsit. Dacă dispoziția este emisă și mașina este ridicată de către Primărie și dusă și depozitată, proprietarul își mai poate recupera vehiculul cu condiția să plătească cheltuielile de ridicare, expertizare, transport, depozitare și pază, cheltuieli care sunt între aproximativ  830 de lei și 1050 de lei, în funcție de perioada în care autovehiculul este depozitat, maximum fiind 30 de zile. În a 30-a zi, acesta este valorificat la REMAT. Condiția recueprării autovehiculului de către proprietar este însă ca acesta să nu îl depoziteze din nou pe domeniul public, ci fie să îl valorifice, fie să îl depoziteze pe o proprietate privată, fapt asumat printr-o declarație scrisă“, a declarat Ionuț Alexandru Budihoi, reprezentant al Biroului Acțiuni Operative și Monitorizare Școli din cadrul Poliției Locale Brașov, responsabil cu identificarea și ridicarea autovehiculelor abandonate pe domeniul public al Municipiului Brașov.

Potrivit reprezentantului Poliției Locale, doar în rare cazuri proprietarii care sunt identificați și rămân fără mașini protestează în momentul ridicării.

Citeste și:  Autobuzele RATBV 50 și 52 vor circula astăzi pe un traseu modificat

 „Este important de subliniat că această activitate are rolul de a elibera locurile de parcare ocupate de vehicule care nu mai sunt în circulație și care ocupă astfel un spațiu de care altcineva, care are o mașină, nu îl poate folosi, iar motivația că locul de parcare este plătit nu este una conformă regulamentului de parcare“, a precizat reprezentantul Poliției Locale, care a mai adăugat că situațiile tensionate sunt izolate. „Situații deosebite sau probleme mari nu sunt pe această linie de muncă, sunt doar câteva cazuri în care proprietarii se atașează de mașini și în momentul în care mergem la ridicări, foarte rar, se ajunge la situații mai tensionate, așa cum am pățit și astăzi, cu proprietarul unui Moskvich, de pe LC Babeș. Până la urmă situația a fost detensionată, proprietarul și-a mutat singur mașina în cele din urmă, și a fost și sancționat. Problemele de acest fel reprezintă cazuri izolate, cred că este al doilea în peste doi ani și jumătate, și vreau să le să mulțumesc cetățenilor cu care colaborăm, pentru că sunt cooperanți, înțelegători, iar procentul problemelor este foarte mic“, a mai spus reprezentantul Poliției Locale.

Anul trecut, din cele 131 de dosare care au ajuns la faza dispoziției de primar, municipalitatea a fost nevoită să ridice doar 52 de autovehicule abandonate pe domeniul public, restul fiind luate de proprietari. Alte câteva zeci de mașini abandonate au fost de asemenea înlăturate de proprietari, în urma primirii primei notificări din partea Poliției Locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.