Primăria Brașov a lansat în dezbatere publică proiectul prin care stabilește condițiile pentru plata chiriei pentru persoanele aflate în dificultate

A fost lansat în dezbatere publică Regulamentul de acordare a ajutorului pentru plata chiriei persoanelor singure/familiilor cu domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Braşov. Prin acest act normativ, Municipalitatea își propune acordarea unui ajutor financiar lunar pentru plata chiriei persoanelor singure/familiilor aflate în dificultate (tineri proveniţi din sistemul de protecţie cu vârsta de până la 35 de ani împliniţi, persoane singure/familii marginalizate social sau în risc de marginalizare socială, cât şi victime ale violenţei domestice), pentru o perioadă de până la 12 luni, cu posibilitatea de prelungire de până la 36 luni.

„Una dintre problemele sociale majore ale municipiului Brașov este lipsa de locuințe sociale. Avem în acest moment la nivelul municipiului doar 44 de locuințe pe care le putem pune la dispoziția celor care au nevoie. De aceea, luni, 18 ianuarie, am lansat în dezbatere publică regulamentul prin care vom sprijini, integral sau parțial, plata chiriei pentru anumite categorii de persoane defavorizate. Prin această măsură venim în sprijinul tinerilor care au ieșit din casele de copii, în sprijinul celor care aparțin unor categorii marginalizate sau aflate în risc de excluziune socială, precum și în sprijinul femeilor care au ieșit din relații abuzive sau au suferit de violență domestică. Acest proiect este o parte din strategia de dezvoltare a serviciilor sociale pe termen lung. Tocmai de aceea, una dintre primele măsuri este rezolvarea situației locative pentru cei care altfel nu ar putea să lucreze sau să încerce să fie reintegrați în societate. În acest sens, regulamentul prevede ca una dintre obligațiile beneficiarilor să fie inclusiv aceea de a-și căuta loc de muncă, de a se califica sau de a întreprinde toate măsurile necesare pentru a ieși din starea de dependență.“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  Drumul vechi spre Poiana Brașov, noua alee de promenadă a orașului

Ajutorul pentru plata chiriei se situează, în funcție de punctajul obținut, între 900 și 1.400 de lei lunar, dar cuantumul ajutorului lunar nu poate fi mai mare decât cuantumul chiriei prevăzute în contractul de închiriere.

Condițiile pentru a acordarea acestui sprijin este ca solicitantul să fi avut domiciliul sau reședința, în ultimele 24 de luni, în municipiul Brașov; să nu aibă locuință și nici să nu fi înstrăinat în ultimii 10 ani; să nu fi beneficiat de sprijinul statului în credite pentru închiriere/ construire de locuinţă și să nu depășească un anumit venit, stabilit în funcție de numărul membrilor familiei.

Pentru a beneficia de acest ajutor financiar, cei îndreptățiți au o serie de obligații, cum ar fi: să își plătească utilitățile; dacă nu au venituri, trebuie să se înregistreze la AJOFM pentru a găsi un loc de muncă și pentru a urma cursuri de calificare/recalificare, să participe la programe de ocupare. În cazul în care nu reușesc, timp de 3 luni, să se integreze pe piața muncii, au obligația de a participa la acțiuni și lucrări de interes local, în limita unui număr de 40 de ore/săptămână.

Citeste și:  Lista medicamentelor compensate și gratuite a fost extinsă

Cei care vor să facă propuneri de modificare sau completare a acestui regulament o pot face până în data de 29 ianuarie, pe adresa de e-mail dasbv@dasbv.ro.

Proiectul de regulament, precum și toate documentele de interes, pot fi vizualizate pe portalul www.brasovcity.ro, secțiunea Consiliul Local, Proiecte de Hotarare – dezbatere publică (https://www.brasovcity.ro/ro/consiliul_local/proiecte_de_hotarare_dezbatere_publica)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.