Primele doze de vaccin COVID-19 au ajuns în țară

Primele doze de vaccin împotriva COVID-19, au ajuns în țară pe la Vama Nădlac 2, vineri, în ziua de Crăciun, în jurul orei 13.40. Vaccinul, dezvoltat de BioNTech și Pfizer, e primul căruia i s-a acordat de către Comisia Europeană autorizația condiționată de punere pe piață, potrivit Mediafax.

„Se începe cu o primă tranșă, mai degrabă simbolică, dar deja imediat după Crăciun încep să vină următoarele tranșe de vaccin și așa se va continua până când toată populația beneficiază de vaccin. Aceste vaccinuri sunt sigure, sunt eficiente, sunt autorizate la cele mai înalte standarde europene. Și noi, și experții recomandăm tuturor românilor să fie pregătiți să se vaccineze”, a declarat joi Klaus Iohannis.

Sâmbătă, 26 decembrie, Institutul <Cantacuzino> va recepționa prima tranșă simbolică de 10.000 de doze ale vaccinului dezvoltat de BioNTech și Pfizer, primul vaccin împotriva COVID-19 căruia i s-a acordat de către Comisia Europeană autorizația condiționată de punere pe piață.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a fost desemnat Centru național de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Ora aproximativă de sosire a vaccinurilor la Institutul Cantacuzino este 07.00.

Vaccinarea începe în data de 27 decembrie în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.

Evenimentul de vaccinare de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” va începe duminică, 27 decembrie, la ora 09.00.

În aceeași zi, acțiuni similare vor fi organizate și în celelalte nouă spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19, după ora 10.00

Evenimentele vor fi transmise live pe toate paginile de Facebook instituționale ale Guvernului României.

În primă instanță va fi vaccinat personalul medical, urmând ca la anul să fie vaccinate persoanele din grupele de risc, iar, apoi, populația generală. Vaccinarea, care va fi voluntară și gratuită, se va face pe bază de programare.

Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a explicat modul de administrare a vaccinului.

„Vaccinul se administreazã în momentul de fațã, din tipurile de vaccin care vor primi autorizare, intramuscular, într-o schemã cu douã doze, iar persoanelor sub 16 ani pentru moment nu existã o indicație de utilizare, nu sunt suficiente date care sã asigure aceastã recomandare la acest moment”, a mai spus Valeriu Gheorghițã.

Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 608.561 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 523.829 de pacienți au fost declarați vindecați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.