Producătorul de pavele şi borduri Symmetrica extinde fabrica din Prejmer în urma unei investiții de 7 mil. €

Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, anunță finalizarea lucrărilor de extindere a fabricii din Prejmer, Brașov, în urma unei investiții importante de 7 milioane de euro. În acest fel, compania își consolidează prezența în zona centrală a țării, odată cu triplarea capacității de producție din apropierea Brașovului.

“În ultimii ani am observat o efervescență a lucrărilor, atât în sistem public, cât și privat, în zona centrală a țării, în timp ce producția noastră din zonă nu se ridica la volumul necesar pentru a face față cererilor. Astfel, anul trecut am dat startul noii investiții și am decis extinderea cu o nouă hală a fabricii din Prejmer. Am creat, prin acest pas, un nou hub tehnologic, pe lângă cel de la Doaga – Vrancea, cu o capacitate de producție de 5.000  de metri pătrați / zi”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Symmetrica a investit astfel într-o nouă hală dar și în alte construcții tehnice (depozite agregate, birouri, etc.) cu o suprafață de 5.000 de mp, amplasate pe un teren de 20.000 de mp. În acest fel, în hub-ul de producție din Prejmer vor funcționa două unități cu o suprafață totală de 7.000 de mp, amplasate pe un teren cu o suprafață însumată de aproape 40.000 mp.

Citeste și:  Polițiștii de la transporturi verifică sute de trenuri și gări la nivel național: Amenzi de peste 70.000 de lei impuse

“Investițiile în acest obiectiv au fost direcționate atât către achiziția terenului și ridicarea construcțiilor, cât și în instalarea de utilaje de ultimă generație. În acest fel, odată cu noile linii instalate vom produce la Prejmer și produsele din gama Select, produse premium cu design, coloristică și proprietăți speciale”, a mai spus Sebastian Bobu.

Conform afirmațiilor sale, producția în noul hub va crește cu 200%, iar produsele premium vor reprezenta cca. 15% din total. De asemenea, în cadrul unităților din hub-ul Prejmer vor activa 60 angajați, dintre care 25 proaspăt recrutați.

Odată cu noua extindere, Symmetrica va asigura o și mai bună acoperire geografică și va avea capacitatea de a livra rapid și la prețuri competitive produse în zona de centru a țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.