Programul Rabla 2 va intra în vigoare pe 1 iulie

Începând cu 1 iulie va intra în vigoare programul Rabla 2, potrivit unui anunț făcut săptămâna aceasta, de către preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc. Conform acestui proiect, românii vor putea preda maşinile vechi autorităţilor locale şi vor primi în schimb o sumă de bani, fără a fi obligaţi să îşi cumpere autoturisme noi.

Emil Boc: „Am discutat cu ministrul Mediului ca de la 1 iulie să intre în vigoare programul Rabla 2 sau cum să-i punem denumirea, unde Suceava deja are un proiect pilot, Sfântu Gheorghe de asemenea îl derulează. Mașinile mai vechi de 15 ani să poată fi predate la administrațiile locale, unde vor primi pentru acea mașină veche 3.000 de lei, 1.500 de lei pune primăria, 1.500 de lei pune Agenția Fondului de Mediu prin Ministerul Mediului”, conform RRA.

Citeste și:  Craft Show. Ateliere demonstrative de meșteșuguri casnice - țesut și cusut, la Brașov

Asociația Municipiilor i-a mai solicitat guvernului un program predictibil pentru termoficare, astfel încât primarii să fie pregătiți din timp pentru iarna viitoare.

O altă solicitare a ținut de implicarea mai mare a autorităților locale în realizarea ghidurilor de finanțare prin Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR).

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.