Proiecție în premieră, astăzi, la Cinema Astra: „Octav Bjoza – Garda Tineretului Român“ din seria „Memorialul durerii”

Cu ocazia Zilei Deținuților Politici Anticomuniști Din Perioada 1944-1989, Primăria Municipiului Brașov, Instituția Prefectului – Județul Brașov și Inspectoratul Școlar Județean Brașov vă invită vineri, 10 martie, orele 14:00 la Cinematograful Astra, pentru proiecția în premieră brașoveană a episodului „Octav Bjoza – Garda Tineretului Român“ din seria „Memorialul durerii”, Caractere, Personalități emblematice ale detenției politice.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul în cinematograf se va face începând cu ora 13:30, durata filmului fiind de 49 de minute.

Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 este un moment istoric important și un prilej de a reflecta la victimele care au suferit în închisorile comuniste, la familiile acestora și la toți cei care au trăit abuzurile sistemului totalitar.

Citeste și:  O nouă ediție a programului Start-up Nation tot mai aproape de aprobare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.