Proiectul de hotărâre privind înființarea „școlii buffer“ din nou pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind înființarea „școlii buffer“, în care să poată fi relocați elevii din școlile și liceele în care se desfășoară lucrări de investiții și care nu au suficiente spații la dispoziție pentru ca procesul de învățământ să nu fie afectat va fi din nou propus spre aprobare Consiliului Local, în ședința de astăzi.

Proiectul propune aprobarea inițierii procedurii pentru închirierea de către Municipiul Brașov a unor spații pentru relocarea temporară a activității școlare, spații care vizează o perioadă de minimum 7 ani, pentru „Școala buffer“, pe durata derulării lucrărilor de investiții. Suprafața necesară școlii buffer a fost estimată la 2.750 m.p., pentru o perioadă de minim 84 de luni (7 ani). Valoarea estimată totală a chiriei pentru întreaga perioadă menționată, este de 3.023.790 euro cu TVA inclus.

„Practic, este vorba despre aprobarea unei oportunități de a închiria de pe piața liberă, în urma unei proceduri deschise, a unui spațiu corespunzător procesului educațional. Avem multe nevoi de relocare din școlile asupra cărora se intervine. Sunt peste 40 de proiecte de investiții în imobile cu destinația școală, fie pentru conformare la normele ISU, fie pentru extindere, fie pentru renovări, în condițiile în care deja foarte multe unități de învățământ fac deja cursuri în două schimburi. Acești copii au dreptul să aibă parte de spații educaționale conforme și la parametri normali pentru desfășurarea procesului educațional pe timpul derulării lucrărilor, iar în cazul Școlii 30 de exemplu, există necesitatea găsirii a șase noi săli de clasă pentru cele 6 noi clase de pregătitoare. În acest moment, avem un preț estimat în baza unei analize a pieței, pentru închirierea acestor spații, avem o procedură de selecție și obligativitatea ca spațiul să fie corespunzător, inclusiv sub aspectul normelor ISU, pentru că nu orice spațiu se pretează din acest punct de vedere. Dacă plenul consiliului local va aproba acest proiect, va exista o procedură de selecție a ofertelor, ce vor fi depuse în mod transparent. Prețul a fost stabilit în urma unei prospectări a pieței de la 7 operatori imobiliari mari, și este vorba despre aproximativ 8 €/mp chirie lunară pentru spații, inclusiv mobilierul și celelalte dotări solicitate, la care se adaugă 3 €/mp servicii de mentenanță și managementul imobilului/spațiilor. Desigur că acesta este un preț estimat și prețul final va fi stabilit în urma unei negocieri“, a explicat primarul Allen Coliban.

Citeste și:  Aproape 2.400 de intervenții și peste 9.500 de sancțiuni contravenționale în ultimele 24 de ore

În ”Lista obiectivelor de investiții” pe anul 2022, aprobată la nivelul Primăriei Municipiului Brașov, sunt cuprinse mai multe imobile în care se desfășoară activități de învățământ asupra cărora urmează să se intervină pentru lucrări de reabilitare, extindere, reparații capitale, reconfigurare și eficientizare energetică a instalațiilor, adaptare la condițiile de siguranță ISU etc.. Este necesar ca, pentru desfășurarea în condiții de siguranță, respectiv realizarea unei continuități a actului de educație, fără sincope și stres asupra copiilor, să fie asigurate condiții adecvate pentru activitatea școlară în spații corespunzătoare criteriilor legale specifice desfășurării activităților de învățământ.

La toate unitățile de învățământ se vor derula și lucrări in vederea obținerii autorizației ISU, în funcție de existența proiectelor tehnice și de bugetul alocat. În prima etapă se fac demersuri pentru achiziția expertizelor tehnice de securitate la incendiu, urmând ca în etapa a doua să se facă achiziția serviciilor pentru întocmirea proiectelor tehnice și obținerea autorizațiilor de construire, iar în cea din urmă etapă se vor achiziționa lucrările de execuție.

Citeste și:  11 persoane reținute după percheziții DIICOT: Lideri și membri ai unor grupuri infracționale, printre care 4 funcționari

Estimarea duratei acestor investiții este de 7 ani, pentru a parcurge toate etapele necesare. În prezent, sunt în derulare 16 astfel de proiecte, cu termene de finalizare estimate în perioada 2023 – 2025. În plus, între investițiile cu perioada de derulare și finalizare estimată în următorii 3 ani se mai află 5 lucrări de construcție sau reabilitare săli de sport, 7 lucrări de extindere/mansardare, 5 lucrări de eficientizare energetică și 4 pentru reparații capitale, precum și alte lucrări de refacere a instalațiilor, asigurarea protecției perimetrale etc.

Luând în considerare că și în prezent se efectuează lucrări de intervenție asupra unor clădiri cu destinație școlară, activitățile educaționale din acestea au fost mutate în sediile altor școli, ceea ce a dus la obligația funcționării în schimburi și a determinat astfel perturbări semnificative atât în activitatea școlară, cât și în cea administrativă, deoarece în multe cazuri activitatea aceleiași unități de învățământ se desfășoară în mai multe locații.

Citeste și:  Exponate inedite la primul muzeu al sporturilor din România, inaugurat la Brașov

În acest moment, există deja înregistrate la Primăria Brașov solicitări de relocare din partea a 5 unități de învățământ pentru anul școlar 2022 – 2023, pentru peste 1.000 de elevi.

Având în vedere că este necesar ca spațiile respective să fie mobilate și utilate conform standardelor unui proces educațional modern, s-a procedat la efectuarea unei prospectări a pieței și s-a calculat o chirie lunară de aproximativ 8 €/mp/lună, raportat la o suprafață medie de 2750 mp și o perioada de închiriere de 84 de luni. Perioada necesară pentru închiriere a fost propusă prin raportare la lista obiectivelor de investiții aprobată la nivelul Municipiului Brașov, cât și la termenele necesare execuției lor, atât a celor pe rol, cât și a celor care se află în stadiu de proiectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.