Proiectul “Sportul pentru toți” va fi lansat și la Brașov

Fundațiile Comunitare Brașov și București, împreună cu Decathlon, lansează “Sportul pentru toți”, programul care pune în mișcare comunități din Brașov și București. Programul vizează instituții de învățământ, organizații non-profit, grupuri de inițiativă și proiecte care fac accesibile beneficiile practicării sportului.

„Sportul pentru toți” este structurat pe doi piloni: Educație prin sport, care vizează reamenajarea terenurilor de sport din școli bucureștene și brașovene, și Jocurile cartierului, care susține organizarea de evenimente sportive comunitare în cartierele din cele două orașe. Valoarea totală a fondului de finanțare pentru anul 2021 este de 130.000 de euro pentru cele două orașe. 

Programul debutează prin apelul de proiecte pentru primul pilon, Educație prin sport. La Brașov, apelul va fi lansat pe data de 19.03.2021. Vor fi acordate finanțări pentru reamenajarea/îmbunătățirea facilităților pentru sport din școlile gimnaziale și colegiile naționale din toate sectoarele Bucureștiului și din municipiul Brașov. Vor fi susținute 3-6 școli sau colegii la nivelul fiecărei localități participante să-și reamenajeze sau îmbunătățească facilitățile pentru sport, fie că sunt terenuri în aer liber sau săli de sport.

Citeste și:  Human Mobile Devices a dezvăluit prima sa gamă de smartphone-uri sub brand propriu: HMD Pulse Pro, HMD Pulse+ și HMD Pulse

Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecție, formularele de aplicație și exemple de proiecte care pot aplica sunt disponibile pe site-urile programului: pentru București, accesați https://fundatiacomunitarabucuresti.ro/2021/02/16/sportul-pentru-toti/, pentru Brașov, accesați https://sportulpentrutoti.fundatiacomunitarabrasov.ro/

Pilonul al doilea al programului, Jocurile cartierului, va fi lansat în luna aprilie pentru București și în luna mai pentru Brașov. În cadrul acestuia, vor fi finanțate aproximativ trei proiecte, cu un buget de 30.000 de euro: pentru București 15.000 euro și pentru Brașov 15.000 euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.