Promo Rally – 30 de înscriși pe lista provizorie a etapei a doua

Numărul celor care și-au anunțat participarea la cea de-a doua etapă a Promo Rally powered by WRT Parts & TELL Security Systems susținut de Auto Chelu și Dinamic 92, care se va desfășura Duminică, 31 Octombrie în stațiunea Cheile Grădiștei a ajuns la 30, la ora publicării acestui material. Ținând cont de faptul că înscrierile rămân deschise până Vineri, 29 Octombrie, organizatorii se așteaptă ca numărul celor ce vor sosi Duminică pe terenul de biatlon al cunoscutei stațiuni să crească cu 50%.

Reamintim faptul că ocupanții podiumurilor claselor 1, 2, 3 și 4, la final de campionat, vor beneficia de premii în bani din partea unuia dintre partenerii oficiali ai evenimentului, compania TELL Security Systems, pentru performanțele lor, în cuantum între 110 și 300 €, în funcție de locul ocupat după șase etape.

Citeste și:  Castelul Bran își deschide porțile pentru "Noaptea Muzeelor"

Nici premiile etapei nu sunt de neglijat. Astfel, clasamentul general al fiecărei etape va fi premiat în întregime (locul 1, 2 și 3) cu câte un voucher în valoare de 500 Lei oferit de partenerul principal al Promo Racing, compania brașoveană Service Premium Auto Chelu.

”Îi invit pe viitorii ocupanți ai podiumului de premiere al clasamentului general, la sediul companiei Service Auto Chelu, să beneficieze de intervenții de întreținere auto mecanice, service roți, recondiționări jante, etc. urmând ca la finalul intervenției câștigătorul să achite doar diferența dintre costul total și valoarea voucherului, dacă va fi cazul” – a declarat Neculai Ciușleanu, patronul Service Auto Chelu.

Toți ocupanții poziției secunde vor avea ocazia să-și perfecționeze stilul de pilotaj și să-și reașeze trasele prin care pot îmbunătăți timpii sau pot câștiga etape, beneficiind de voucherul oferit de BOP Motorsport.

Citeste și:  Castelul Bran își deschide porțile pentru "Noaptea Muzeelor"

”Doar dacă veți parcurge de câteva ori sinuosul traseu de la BOP Karting Ghimbav veți înțelege că sportul auto începe de jos… Din kart. Vă aștept cu drag” – a declarat Paul ȚURCANU, pilotul și administratorul BOP Motorsport.

Etapa a doua Promo Rally se va desfășura fără spectatori, conform restricțiilor impuse de CNSU pentru stoparea răspândirii pandemiei. Dând dovadă de responsabilitate față de noi și între noi, vom putea continua activitatea profesională și cea sportivă! Pentru reducerea și stoparea răspândirii infecției cauzate de CoronaVirus, vă recomandăm, imunizarea prin vaccinare!

Program Promo Rally – 31 Octombrie 2021:

  • Verificări tehnice: 09:00 – 10:00
  • Recunoaștere: 10:00 – 11:00
  • Antrenament: 11:00 – 12:30
  • Concurs 1: 12:30 – 14:00
  • Concurs 2: 14:00 – 15:30
  • Concurs 3: 15:30 – 17:00
  • Festivitatea de premiere: 17:30
Citeste și:  Castelul Bran își deschide porțile pentru "Noaptea Muzeelor"

Documente Promo Rally:

Promo Racing powered by WRT Parts & TELL Security Systems este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al IPJ BrașovBiroul de Poliție Rutieră, al ISU Brașov, al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și al Grupării de Jandarmi Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.