Propunerile PNL, după crimele de la Caracal: Criminalii, violatorii, pedofilii să nu mai poată fi eliberați condiționat

PNL cere PSD, susţinerea proiectului de lege depus, la Senat, de deputatul Florin Roman, prin care criminalii, violatorii, dar şi pedofilii, tâlharii şi corupţii să nu mai poată fi eliberaţi condiţionat.

„Solicit PSD să susțină proiectul de lege pe care l-am depus ca parlamentar al PNL, prin care solicitam exceptarea de la liberare condiționată, pentru criminali, violatori, pedofili, tâlhari și corupți”, a transmis Roman. El menţionează că proiectul de lege este depus la Senat și înregistrat încă din 4 iunie şi are aviz favorabil de la Consiliul legislativ. „Din păcate, de atunci proiectul este ținut la sertar și este blocat. PNL a atras atenția ca reducerea fracțiilor de pedeapsa nu este decât o gura de oxigen pentru infractori și ca măsurile luate de PSD nu fac decât sa dea mai multe drepturi infractorilor, în timp ce victimele sunt pur și simplu abandonate”, mai spune Roman. Potrivit deputatului, după tragedia de la Alba Iulia, când o tânără a fost tâlhărită în scara unui bloc, după crima de la Mediaș, am atras atenția ministrului de Interne, Carmen Dan că este doar începutul! Am repetat obsesiv că nimeni nu mai este în siguranță. „PNL a solicitat un plan concret de creștere a siguranței cetățeanului. De fiecare dată, ni s-a răspuns cu aroganță sau indiferență. Acum, din păcate, suntem obligați să asistăm la tragedii abominabile și la eșecul lamentabil al politicii PSD în domeniul siguranței cetățeanului.   Solicit președintelui PSD, premierul Viorica Dancila, să ceară colegilor săi parlamentari să voteze în regim de urgență proiectul PNL, astfel încât, odiosul criminal de la Caracal să putrezească în pușcărie și nu să fie liberat condiționat după 6-7 ani!”, mai afirmă Florin Roman. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.