Recomandări de la ANPC privind jucăriile

Cumpăraţi jucării numai din magazine specializate şi alegeţi doar ce este potrivit pentru vârsta copilului – sunt recomandările directorului general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel.

El spune că orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului de la care a fost cumpărată şi în caz de nesoluţionare structurii teritoriale a ANPC.

Părinţii trebuie să fie atenţi şi să verifice dacă jucăriile au coordonatele producătorului sau importatorului, numărul unic de identificare a jucăriei şi marcajul de conformitate CE, care conduce la supoziţia că jucăria este sigură. Potrivit datelor transmise de ANPC, în urma controalelor efectuate la aproape 600 de operatori economici, la trei sferturi dintre aceştia s-au înregistrat abateri de la prevederile legale.

Citeste și:  Elevii dintr-o comună brașoveană primesc biciclete noi într-o mișcare pentru sănătate și mediu

Sursa foto, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.