Regim termic oscilant în perioada 1 – 14 mai, precipitaţii însemnate cantitativ în a doua săptămână

Regimul termic va fi oscilant în perioada 1 – 14 mai, cu temperaturi maxime de până 24 de grade, în timp ce, la capitolul precipitaţii, acestea se anunţă excedentare în a doua săptămână, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În Transilvania, în prima săptămână de prognoză vor fi alternante termice, cu medii ale maximelor între 18 şi 21 de grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 1 şi 4 mai, apoi nu vor mai fi variaţii semnificative, astfel încât acestea vor oscila uşor în jurul a 19 grade.

Temperaturile minime vor înregistra cele mai scăzute valori în 2 mai, spre 3 grade mediat regional, iar în restul perioadei se vor situa între 6 şi 8 grade.

Citeste și:  Festivalul Filmului European ajunge în luna mai la Brașov

Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ va creşte din 7 mai, iar până atunci acestea se vor semnala doar pe arii restrânse şi cu precădere după-amiaza.

La munte, vremea nu va avea modificări substanţiale sub aspect termic pe aproape tot intervalul, astfel încât mediile temperaturilor maxime vor fi între 8 şi 10 grade, iar ale minimelor între 1 şi 4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse şi mai însemnate cantitativ va fi în creştere din 7 mai, iar până atunci acestea vor fi în general slabe şi pe areale mici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.