Reguli pe care schiorii de tură ar trebui să le cunoască și să le respecte pe pârtii

În momentul în care pârtiile și instalațiile de transport pe cablu sunt încă deschise, urcarea să se facă doar pe marginea pârtiei și doar în șir indian în cazul grupurilor. Altfel, riscă să fie loviți de ceilalți practicanți.

În condiții nocturne, să folosească exclusiv pârtia Drumul Roșu, atât pentru urcare, cât și pentru coborâre, nu mai sus de Cabana Postăvaru și nu mai târziu de ora 22:00.

Dacă se folosește altă pârtie decât Drumul Roșu, riscul de a lovi cablurile de troliere ale mașinilor de amenajat zăpada este mare, iar accidentările pot fi dintre cele mai grave. Sunt cabluri metalice groase, cu foarte multa tensiune în ele, greu de observat, mai ales in condiții nocturne de vreme rea și din cauza faptului ca sunt în continuă mișcare.

Citeste și:  Întâlnire de lucru la Penitenciarul Codlea, organizată în baza Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate

Este interzis urcatul mai sus de Cabana Postavaru, riscul de rătăcire sau greșire a pârtiei crescând considerabil. Din zona Kanzel pleacă două văi principale, Lamba și Seaca, văi pe care majoritatea schiorilor care se rătăcesc sunt găsiți. Totodată, deasupra cabanei, Drumul Roșu intersectează pârtia Ruia, care nu poate fi amenajată decât prin troliere, riscul lovirii cablurilor fiind mare.

Depășirea orei 22:00 este, de asemenea, interzisă și înseamnă timp insuficient pentru administratorii domeniului schiabil de pregătire și amenajare a pârtiilor. Mașinile de amenajat prelucrează stratul de zăpadă aflat la suprafața pârtiei, acestuia lundu-i o lungă perioadă de timp sa se întărească. Schiatul pe pârtia proaspăt amenajată va lăsa multe urme, care se vor întări și vor deveni un real pericol de accidentare pentru turisti, odată cu redeschiderea domeniului, în ziua următoare.

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

Să coboare cu precauție și viteză redusă, pentru că, în condiții de întuneric, obstacolele și denivelările de pe partie sunt mult mai greu vizibile.

Să aibă în permanență o sursă de lumină asupra lor, pentru a putea fi ușor reperați de către ceilalți schiori care coboară sau de utilajele de intervenție ale Administrației Domeniului Schiabil și Salvamont.

Foto. Salvamont Poiana Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.