
David Tache, elev în clasa a X-a B la Colegiul Național „Andrei Șaguna”, a câștigat Premiul al II-lea în cadrul competiției, clasându-se al doilea la nivelul clasei a X-a și al patrulea la nivel național. Într-o competiție deosebit de provocatoare, fără modele sau ediții anterioare, David s-a remarcat prin performanță și creativitate, obținând și calificarea la barajul pentru selecția lotului internațional.

„Deși are o denumire „trendy” si chiar ușor înfricoșătoare, problemele propuse la această olimpiadă vin cu o cerință simplă: generalizarea si categorizarea unui set date. Rezolvarea acestei sarcini presupune abilitatea de analiză a datelor si oarecare skilluri de algoritmică, dar mai ales creativitate si gândire flexibilă. Fiind prima ediție, am pornit fără multe repere sau așteptări. Deși clasamentul este separat pentru fiecare clasă, există un singur subiect pentru tot nivelul liceal. Nu m-aș fi gândit niciodată că voi câștiga vreun premiu, insa am fost clasat pe locul 2 la clasa a X-a și locul pe 4 la nivel de liceu, cât și calificat la baraj, pentru selecția lotului în vederea fazei internaționale. Nu cred că există o rețetă pentru succes, olimpiada presupune originalitate și pot spune că m-a ajutat faptul că nu mi-a fost frică sa incerc lucruri noi și să ignor structurile convenționale”, a spus David despre experiența sa.
De asemenea, și Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” se poate mândri cu o realizare notabilă: Bucur Ștefan, elev în clasa a XI-a C, a obținut medalia de bronz la etapa națională a olimpiadei, confirmând potențialul tinerilor brașoveni în domeniul tehnologiilor emergente.

Rezultatul obținut de Ștefan confirmă nu doar pasiunea și nivelul său de pregătire într-un domeniu de vârf al tehnologiei moderne, ci și implicarea Colegiului „Dr. Ioan Meșotă” în susținerea performanței și a educației orientate spre viitor.
Competiția, aflată la prima ediție, marchează un pas important în recunoașterea și promovarea inteligenței artificiale ca domeniu de studiu în rândul elevilor de liceu, iar rezultatele obținute de reprezentanții Brașovului demonstrează nivelul ridicat de pregătire și interes pentru acest domeniu de viitor.
