România a suspendat total o convenție cu Rusia veche de 31 de ani privind impozitele pe venit şi pe capital

România suspendă în totalitate, de luni, 14 octombrie 2024, aplicarea prevederilor Convenției dintre Guvernul României şi Guvernul Federației Ruse pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Moscova, la 27 septembrie 1993. Decizia este în conformitate cu Memorandul inițiat de Ministerul Finanțelor și aprobat în ședința de guvern din 14 august 2024 și comunicată prin Ordinul Ministerului Afacerilor Externe nr.2009/30.09.2024, publicat în Monitorul Oficial nr.1027/14.10.2024.

Suspendarea Convenției presupune încetarea aplicării de către România (atât ANAF, cât și contribuabili rezidenți români) a prevederilor tratatului fiscal bilateral, începând cu data comunicării acestei măsuri. Astfel, România nu va mai aplica regulile de alocare a dreptului de impozitare a veniturilor menționate în Convenție și nici limitarea impozitării prin reținere la sursă în cazul veniturilor pasive, așa cum a fost convenit prin tratat. Astfel, de la data suspendării Convenției nu se vor mai elibera certificate de atestate a impozitului plătit în România de rezidenții ruși conform Convenției și nici certificate de atestare a rezidenței fiscale rezidenților români.

Citeste și:  UNTOLD Universe aduce și anul acesta magia sărbătorilor de iarnă în târgurile de Crăciun din București și Cluj-Napoca

România a luat măsura suspendării Convenției ca răspuns la acțiunea întreprinsă de Federația Rusă în cursul anului 2023, prin care partea rusă a suspendat parțial, din 08 august 2023 aplicarea prevederilor articolelor 5 – 23 și 25 din Convenție.

Articolele suspendate de partea rusă sunt cele care stabilesc regulile de alocare a impozitării între cele două state cu privire la veniturile din proprietăți imobiliare, profiturile întreprinderii, veniturile provenite din transport internațional, dividende, dobânzi, redevențe, câștigurile de capital, veniturile provenite din exercitarea unei profesii independente, veniturile provenite din exercitarea unei profesii dependente, remunerațiile membrilor consiliului de administrație, veniturile obținute de artiști și sportivi, pensiile, remunerațiile plătite pentru exercitarea de funcții guvernamentale, plățile primite de studenți și practicanți, remunerațiile primite de profesori și cercetători, capital și alte venituri.

Citeste și:  Start într-un nou proiect: reabilitarea, extinderea, supraetajarea şi modernizarea Corpului H al Spitalului Judeţean Brașov

Articolele rămase nesuspendate ar fi practic inaplicabile având în vedere faptul că regulile de impozitare prevăzute de restul articolelor din Convenție sunt suspendate. Apare astfel fără obiect menținerea în vigoare a celorlalte prevederi ale Convenției, respectiv a articolelor care menționează contribuabilii, categoriile de impozite vizate, metode de eliminare a dublei impuneri sau la cele referitoare la procedura amiabilă și schimbul de informații, atât timp cât partea rusă nu aplică regulile de impozitare pentru tipurile de venituri reglementate de Convenție.

În acest context, partea română a întreprins demersurile de suspendare în totalitate a Convenției, până la data la care partea rusă va notifica reluarea aplicării Convenției în relație cu partea română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.