România ar putea trece la euro în 2032. Ce condiții trebuie îndeplinite

România ar putea avea ca țintă pentru aderarea la zona euro anul 2032, însă trecerea la moneda europeană depinde de îndeplinirea unor condiții economice și politice importante, a declarat ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-un interviu pentru TVR Info.

Potrivit ministrului, România trebuie mai întâi să își consolideze situația fiscal-bugetară și să respecte indicatorii necesari aderării, printre care se numără deficitul bugetar și datoria publică. Obiectivul ar fi ca până în 2030 finanțele țării să fie puse în ordine.

Pîslaru consideră că ajustarea fiscală ar trebui corelată cu adoptarea, pentru perioada 2028–2034, a unui plan coerent de dezvoltare a României și cu asigurarea stabilității politice, astfel încât măsurile asumate să poată fi aplicate consecvent.

Citeste și:  „Cuvinte care inspiră. Muzica care unește” – program cultural - educativ dedicat Zilei Limbii Române, la Brașov

„2032 ar putea să fie o țintă importantă pentru intrarea în zona euro”, a declarat ministrul interimar. El a explicat că, după îndeplinirea condițiilor economice, România ar avea nevoie și de o perioadă de aproximativ doi ani de monitorizare, pe care a descris-o drept o „anticameră” înaintea aderării efective.

Astfel, anul 2032 nu reprezintă în acest moment o dată certă pentru adoptarea monedei euro, ci o posibilă țintă condiționată de consolidarea finanțelor publice, existența unui plan de dezvoltare și menținerea stabilității politice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.