Românii își pot termina studiile în India, cu burse asigurate de statul indian

În urma întâlnirii pe care ambasadorul Indiei la București, Excelența Sa Rahul Shrivastava, a avut-o cu primarul Allen Coliban la începutul acestei luni, în care cei doi oficiali au discutat despre viitoare oportunități de colaborare, inclusiv în domeniul educațional, Ambasada Indiei a invitat brașovenii care doresc să-și definitiveze studiile în India să acceseze bursele oferite de guvernul indian, prin Consiliul Indian pentru Relații Culturale (ICCR) și Programul Indian pentru Cooperare Tehnică și Economică (ITEC).

Programele de studii, plătite de guvernul indian, pot fi programe de licență, post-universitare, de masterat sau doctorat și se adresează românilor buni cunoscători ai limbii engleze, apți din punct de vedere medical și care au calificările academice necesare.

Citeste și:  Primăria Brașov a semnat contractul de lucrări pentru grădinița din Bartolomeu Nord. Este prima care se construiește în acest cartier în ultimii 100 de ani

În cadrul ICCR, studiile se referă la cursuri de Ayurveda, Unani, Siddha și medicină homeopată, dar și la muzică clasică indiană, dans și yoga. Sunt oferite burse de licență, post-universitare, master în filosofie, doctorat sau cursuri post-doctorale în diferite discipline, cu excepția celor medicale/paramedicale (asistentă medicală, fizioterapie, anestezie) și a cursurilor de modă.

Site-ul oficial la care se găsesc toate informațiile necesare este http://a2ascholarships.iccr.gov.in/ . Înscrierea se face exclusiv on-line, iar aplicația nu acceptă solicitări incomplete. De aceea, aplicanții sunt sfătuiți să citească toate informațiile despre programele de burse, instrucțiunile de completare a solicitării, lista de universități unde este disponibil programul, regulile de accedere în program precum și rubrica de întrebări și răspunsuri pre-formulate. Sunt necesare și certificate medicale, precum și eventuale alte documente ce trebuie traduse în limba engleză pentru a fi uploadate în aplicație.

Citeste și:  Întâlnire de lucru la Penitenciarul Codlea, organizată în baza Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate

Prin programul ITEC, India oferă și burse pentru specializări pe termen scurt și mediu, de asemenea cu toate cheltuielile incluse. Această categorie de burse se adresează funcționarilor publici, oficialilor din domeniul privat, universităților, camerelor de comerț și industrie etc.. Candidații trebuie să aibă o experiență în muncă adecvată cursului pentru care optează, ce va fi dovedită de către angajator. Dacă în cazul burselor ICCR vârsta minimă de acces era 18 ani, în cazul acestui program, candidații trebuie să aibă vârsta între 25 și 45 de ani.

Detaliile se găsesc pe https://www.itecgoi.in/index . În acest moment, din cauza limitărilor legate de pandemie, ITEC oferă doar cursuri on-line.

Citeste și:  Până pe 30 aprilie sunt deschise înscrierile pentru a obține un permis gratuit de călătorie cu trenul Discover EU

Detalii despre ambele programe pot fi solicitate și Ambasadei Indiei la București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.