S-a semnat contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de gaz din comuna Lisa. Investiție de 10,8 milioane de lei

Proiectul Primăriei Lisa privind ,,Extinderea rețelei de distribuție gaze naturale în comuna Lisa“ este finanțat de Ministerul Dezvoltării. Contractul în valoare de 10.815.999,61 lei a fost semnat miercuri, 17 aprilie a.c., de ministrul Adrian Veștea și primarul comunei, Gheorghe Moga. De altfel, în total, localități din 22 de județe primesc finanțare pentru 25 de noi investiții în modernizarea infrastructurii.

”Prin intermediul programelor coordonate de Ministerul Dezvoltării, locuitorii au acces egal la servicii de calitate. Avem, deja, exemple de proiecte implementate cu succes, care produc efecte vizibile pe termen mediu și lung și continuăm să sprijinim comunitătile locale în procesul de dezvoltare”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea, cu ocazia semnării a 25 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Citeste și:  Activitate suspendată la Spitalul Orășenesc Victoria în minivacanța de Paște

Proiectele, în valoare totală de 326.828.899,51 de lei, urmăresc atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, a stațiilor de epurare și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.

Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 km de rețele de alimentare cu apă, 17.000 km de rețele de canalizare, 2.000 km de drumuri județene și 15.000 km de drumuri locale, precum și a 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.