Sanctuarul urşilor de la Zărneşti organizează mâine, o nouă lecție „Educaţie la Înălţime”

O nouă lecţie „Educaţie la Înălţime” va fi oferită vineri, 4 noiembrie, de la sanctuarul urşilor de la Zărneşti, elevilor şi profesorilor din ţară.

”Vineri, de la ora 10,00, o nouă lecţie ‘Educaţie la Înălţime’ dintr-un loc de poveste, în care s-a petrecut o adevărată magie. Datorită bunătăţii şi perseverenţei unor oameni, sute de urşi au fost salvaţi de la o viaţă de chin după gratii şi aduşi la Sanctuarul Libearty de la Zărneşti. O adevărată lecţie de viaţă prezentată de către profesoarele Adriana Lefter (Şcoala Gimnazială ‘Elena Doamna’ din Tecuci) şi Cristina Branea (Colegiul Naţional ‘Unirea’ din Târgu Mureş). Lecţia îi va purta pe copii prin mitologie, vor afla despre legendele şi tradiţiile legate de urs, constelaţiile ce poartă numele acestui animal emblematic. De asemenea, elevii vor afla despre speciile de urs de pe glob, felul de viaţă şi comportamentul ursului brun, ce legi de protecţie există pentru aceste fiinţe extraordinare care împart cu omul Pământul şi pe care suntem datori să le protejăm”, se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Lecţia va cuprinde zboruri cu drona deasupra sanctuarului Libearty, invitaţi speciali şi concursul cu premii constând în cărţi de la editura Litera, premii în valoare de 2.400 de lei.

Citeste și:  Creșa Brașov promovează educația pentru mediu prin "Săptămâna Verde"

În cadrul lecţiei – care va fi transmisă pe canalul YouTube şi pe pagina Facebook Educaţie la Înălţime – elevii din trei şcoli din ţară vor intra pe Zoom în dialog cu profesorii de pe teren şi cu invitaţii lor.

Tema principală a lecţiei vizează obiectivul de dezvoltare durabilă ODD 15 – Viaţa Terestră.

De asemenea, proiectul are un site dedicat, educatielainaltime.ro, unde profesorii îşi pot înscrie şcoala şi pot afla detalii despre cum să se conecteze la lecţii.

„Educaţie la Înălţime” este un proiect inovator al Asociaţiei Însemne, realizat în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului României şi cu sprijinul Ministerului Educaţiei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.