Sărăcia și accesul inegal la educație îi expune pe copiii vulnerabili excluziunii educaționale

România continuă să fie statul membru al Uniunii Europene cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor, 41,5% dintre aceștia, adică 1,5 milioane de copii, mai mult decât adulții (34,5%), fiind afectați de lipsa de venituri ale familiei care să asigure supraviețuirea sau un trai decent, de izolarea socială și educațională, de lipsa de acces la nutriție în acord cu vârsta și nevoile biologice ale copilului și la servicii socio-educaționale și de sănătate de calitate.

În ianuarie 2021, peste 286.150 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală, iar, pe ansamblul învățământului primar și gimnazial, rata abandonului școlar pentru anul 2019/2020 a fost de 1,3%, ceea ce înseamnă aproximativ 20.878 de elevi. Pentru a preveni și corecta abandonul școlar, Organizația Salvați Copiii România lucrează direct în comunitățile vulnerabile și a dezvoltat un model integrat de stimulare a participării la educație și prevenire a fenomenului de părăsire timpurie a școlii, model ce va fi aplicat într-o primă etapă în cadrul proiectului dedicat elevilor din învățământul primar și gimnazial din orașul Pantelimon și comuna Glina, județul Ilfov.

Proiectul își propune îmbunătățirea competențelor profesionale în domeniul educației nonformale în sistem outdoor pentru 37 de cadre didactice angajate în unitățile de învățământ partenere în proiect și stimularea participării la educație și reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii pentru 321 de elevi din ciclul primar și gimnazial pe baza furnizării de programe de educație nonformală în sistem outdoor, cu accent pe elevii în situații vulnerabile.

Date de context: accesul la educație de calitate, inegal

Citeste și:  Avocatul31, unul dintre cei mai cunoscuți traducători de subtitrări din România, a murit

România rămâne o țară a șanselor inegale, în condițiile în care acest risc al sărăciei variază de la 19,9% în marile orașe la 30% în orașele mici și suburbii și atinge un îngrijorător nivel de 50,5% în mediul rural.
Dar cel mai dramatic este că sărăcia educațională se transmite între generații: transferul social este minim spre imposibil, adică un copil născut într-un mediu defavorizat va putea doar greu și cu eforturi supraomenești să își îmbunătățească viața.

  • Fenomen extins al neparticipării școlare în raport cu populația școlară – 286.150 de copii între 7 și 17 ani erau în afara școlii la 1 ianuarie 2021, din totalul de aprox. 2.500.000 de copii de vârstă școlară;
    • Abandonul școlar neschimbat în ultimii 10 ani – 35.259 de elevi, dintre care 20.878 din ciclul primar și gimnazial și 14.381 din învățământul liceal, au abandonat școala în 2019/2020;
    • Inegalitățile dintre copiii din urbanul mare și rural se adâncesc; în ceea ce privește rezultatele la examenele naționale – elevii din mediul rural au luat de trei ori mai multe medii sub 5 față de cei de la școlile din urban.
    • România înregistrează un procent de 15,6% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar opt clase sau mai puțin, deși ținta fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârșitul anului 2020.
    • La proba de citire a testării internaționale PISA, 41% dintre elevii români din sistemul educațional se plasează în aria analfabetismului funcțional, respectiv 46,6% la matematică și 43,9% la cunoștințele generale despre societate, oameni și univers. De asemenea, conform PISA, dintre elevii români dezavantajați social și economic, doar 0,1%, adică unul dintr-o mie (2,6% – media europeană), a ajuns la rezultate de top la citire (nivelurile superioare 6 sau 5, nivelul 1 fiind cel mai scăzut și corespunzător analfabetismului funcțional).
    • 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, cea mai mare rată din UE.
Citeste și:  Persoanele fizice se pot înscrie de astăzi în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020Axa prioritara 6: Educație si competențe, Apel 988/6/26 – „Educație nonformală în sistem outdoor” și se desfășoară pe o perioadă de 16 luni (02 septembrie 2022 – 31 decembrie 2023) în regiunea București- Ilfov.

Principale rezultate ale proiectului:

  • 37 de cadre didactice formate pe tematică educației nonformale în sistem outdoor.
  • 120 de elevi implicați într-un program interdisciplinar de tip educație remedială.
  • 134 de elevi înmatriculați în clasa a 4-a și clasa a 8-a, din cele 3 unități de învățământ, vor beneficia de pregătire, educație și orientare pentru o tranziție lină de la un ciclu de învățământ la altul.
  • 321 de elevi implicați în cluburi, ateliere și cercuri pe domenii de interes (Educație prin mișcare, științele naturii și explorarea mediului, teatru și dezvoltare personală, educație financiară,  etc).
  • 278 de elevi participanți la sesiuni de educație pentru sănătate și implicați în intervenții destinate asigurării unui climat pozitiv în școli și prevenirii fenomenului de bullying.
Citeste și:  Și orașul Râșnov a îmbrăcat „haine” de sărbătoare

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.713.182,40 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 1.698.535,70 lei.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 2.920.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.