Scripcaru-Macedonschi-Coliban: De ce USR a reușit acum, iar FDGR nu?

Până în urmă cu o lună, Istoria Brașovului părea că este profund legată de administrația Scripcaru și va continua mult timp sub conducerea lui George Scripcaru. Acest lucru era de așteptat în special pe fondul rezultatelor pe care fostul primar le-a avut de-a lungul timpului în alegeri, generând așteptări atât din partea cetățenilor, cât și la nivel politic, din partea colegilor săi liberali. Însă la o prezență la vot scăzută la aceste ultime alegeri, de doar 34.5%, Scripcaru a reușit să fie votat de doar 37.6% dintre brașoveni, ceea ce a dus la pierderea fotoliul de primar pe care îl deține din 2004 în fața contracandidatului său de la USR-PLUS, Allen Coliban.

O prezență atât de redusă la urne vorbește, în același timp, și despre pierderea interesului brașovenilor pentru exercițiul democratic, lucru care va trebui abordat în timp de noua administrație, prin proiecte care să încurajeze participarea cetățenilor în deciziile luate la nivel local. Suntem, fără îndoială, în fața unei noi etape la nivelul politicii locale, dar interesul redus al oamenilor față de acest domeniu, în ciuda schimbării produse, ar putea deveni o vulnerabilitate în timp.

Era cumva previzibil acest rezultat? Pe cât evoluția lui Scripcaru a fost vizibil mai semnificativă în rezultatele ultimelor alegeri, pe atât de mult prezența la vot, interesul și satisfacția brașovenilor față de proiectele lui au scăzut. Dacă în 2012 44.29% dintre brașoveni care au fost prezenți la vot l-au susținut pe Scripcaru – la o prezență de 50.1% – numărul de brașoveni care l-au votat efectiv la ultimul său mandat a fost mult mai mic – 51.23% din doar 37.3% brașoveni prezenți la vot în 2016.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles

De altfel, Scripcaru a avut parte în scrutinele anterioare, din care a ieșit câștigător fără mari emoții, de mulți oponenți blatiști și foarte puțini oponenți vocali. Rezultatele sale de atunci au depins mult și de rezultatele bune obținute de Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2014 – susținut masiv de PNL. Iar rezultatul de 51.23%, precum și cele 30.58% voturi obținute de PNL pentru Consiliul Local, reprezintă întocmai susținerea pe care Scripcaru a avut-o din partea liberalilor, deși PNL a avut propriul candidat la primărie, în timp ce Scripcaru a fost “independent”. Pe de altă parte, și oponenții lui vocali au avut un scor lăudabil, de 7.45%, însă a fost departe de a fi suficient.

Între timp, noua forță politică USR-PLUS a crescut, iar energia ei a fost apreciată de mulți alegători. Dincolo de susținerea pe care a avut-o din partea brașovenilor, această energie a făcut ca “cererea” pentru partidul care a fost întotdeauna vocal împotriva lui Scripcaru, Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), să scadă tot mai mult – lucru care s-a văzut nu doar în Brașov, ci și în Sibiu, orașul în care FDGR conduce primăria de 20 ani. Un partid ca FDGR nu s-a mai putut poziționa ca alternativă la administrația Scripcaru, fapt accentuat și de schimbarea de tabere a lui Werner Braun, membru în conducerea FDGR, care s-a aliat cu Scripcaru. Popularitatea în creștere a USR-PLUS și profilul partidului s-au potrivit perfect unui oraș în schimbare, care a atras în ultimii ani o populație tânără, activă, receptivă.

Citeste și:  Dino Parc Râșnov, câștigător Destinația Anului 2023, este finalist și în 2024! Începe etapa votului

Dar dorința de a scoate la suprafață întreg potențialul al Brașovului nu a însemnat o învingere pentru Forumul German și nici pentru Cristian Macedonschi, candidatul FDGR la funcția de primar la ultimele două rânduri de alegeri (2012 și 2016), ci o oportunitate de a-și canaliza susținerea către un aliat care să aducă acest oraș istoric în anul 2020 și să răspundă nevoilor tuturor brașovenilor.

Este un pariu câștigător când cineva face un pas pentru a ajuta cu know-how USR-ul. De altfel, Macedonschi a fost încă de la început unul dintre susținătorii lui Coliban, în toate declarațiilor sale publice din timpul campaniei electorale. Astfel, provocarea de viitor ar fi ca FDGR să se uite la ancorele sale pentru a dezvolta Brașovul împreună cu noul primar, Allen Coliban. FDGR a arătat că poate atrage investiții străine în Brașov, prin intermediul Asociației Smart City Brașov sau a Asociației pentru Dezvoltarea Turismului. Are o deschidere europeană și suficiente contacte străine cât să ajute orașul să-și canalizeze noile energii. Contractele FDGR, alături de viziunea și ideile USR-PLUS, pot ajuta mediul economic din Brașov să se dezvolte pe mai departe.

Citeste și:  Brașovenii, alături de Consiliul Județean, la Summitul de Inovare Socială

Brașovul este relevant pe harta culturală a României și a Europei, este un oraș viu, cu comunități diverse, care a adoptat în ultimii ani tot mai multe arii economice și s-a dezvoltat cultural, devenind un loc în care oamenii chiar își doresc să trăiască. Coliban și Macedonschi, doi politicieni cu viziuni complementare, ar putea face o echipă bună pentru brașoveni și ar putea aduce prosperitate reală în oraș, pe baze transparente.

Coliban este un primar nou și curat, peste care nu aplanează bănuieli de corupție și care are o șansă reală să crească interesul oamenilor pentru politica și administrația locală, precum și încrederea în Primărie și în proiectele sale. În același timp e important ca, la început de drum, noul primar să-și aleagă atent colaboratorii și prietenii, într-un oraș dominat politic de un singur om mai bine de jumătate din istoria sa post-decembristă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.