Scumpiri URIAȘE la carburanți! Prețul benzinei premium a trecut de 7 lei

​Preţul benzinei premium a depăşit 7 lei pe litru la pompă, cu 40% mai mult decât anul trecut, când un litru de carburant costa sub 5 lei, potrivit datelor din Monitorul Preţurilor la carburanţi, aplicaţie lansată de Consiliul Concurenţei în urmă cu doi ani, analizate de Agerpres.

În acest moment, în Capitală, un litru de benzină premium se vinde cu preţuri cuprinse între 6.14 lei şi 7.7 lei. Depinde de benzinărie şi de zona în care este amplasată, pentru că, de altfel, chiar şi benzinăriile din aceeaşi reţea afişează preţuri diferite.

Aceste majorări au fost determinate de creşterea continuă a barilului de petrol, care a ajuns acum să se tranzacţioneze la bursa de la Londra cu 81 de dolari, faţă de 50 de dolari cât era la început de an.

Platforma online „Monitorul preţurilor carburanţilor” a fost lansată în 2019 de Consiliul Concurenţei şi afişează preţurile practicate de către şase reţele de benzinării din România – OMV Petrom, Rompetrol, MOL, Lukoil, Socar şi Gazprom, însumând peste 1.300 de staţii de distribuţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.